Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Constanţa pentru pronografie infantilă, una dintre victime, în vârstă de 13 ani, fiind recrutată de una dintre profesoarele de la şcoală, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Meteorologii au avertizat că, miercuri dimineaţă, în judeţele Bihor, Harghita, Braşov, Covasna, Mureş, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş şi Caraş-Severin va fi ceaţă, care va reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, scrie Mediafax.
Aproximativ 200 de persoane au marcat, marţi, la Cluj, Revoluţia maghiară din 1956, aniversată pe 23 octombrie ca Zi naţională a Ungariei, informează Agerpres.
Oameni de ştiinţă italieni acuzaţi că au subestimat riscurile seismice înaintea cutremurului produs în provincia L'Aquila în 2009 au fost condamnaţi luni la şase ani de închisoare, pentru omor prin imprudenţă, informează AFP.
Liderul istoric cubanez Fidel Castro a condamnat în termeni vehemenţi zvonurile apărute în presa occidentală conform cărora ar fi pe patul de moarte, informează BBC News online.