Se pare că pancreatita acută de care suferă deputata PDL Teo Trandafir are o formă mai severă decât s-a crezut iniţial, scrie ziarul Ring.
Săptămâna aceasta, medicii de la Clinica AKH din Viena o vor opera pe Teo după ce, în ultimele trei săptămâni, au intervenit endoscopic pentru eliminarea infecţiei. Un medic, prieten cu Teo de peste 10 ani, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a mărturisit că boala acesteia s-a cronicizat. Pe Teo o aşteaptă o intervenţie chirurgicală grea: medicii îi vor scoate zonele necrozate din pancreas şi puroiul. “Intervenţia se numeşte necrectomie şi presupune o rezecţie a unei porţiuni din pancreas, cea care este necrozată, şi eliminarea infecţiei. În acest moment, cred că s-a recurs la aspiraţie prin sondă nasogastrică pentru evacuarea conţinutului duodenal şi gastric şi i se dau calmante şi medicamente inactivatoare ale enzimelor pancreatice. Nervii pancreatici provin din plexul celiac şi durerile sunt foarte mari”, a spus medical pentru ziarul Ring.
Bilanţul seismului care a afectat oraşul neozeelandez Christchurch a crescut astăzi la 75 de morţi şi 300 de persoane dispărute.
“55 de corpuri au fost identificate la morgă. Alţi 20 de morţi sunt încă neidentificaţi”, a afirmat primarul oraşului, Bob Parker, corectând un bilanţ anterior de 65 de morţi, potrivit Agerpres.
Printre ruinele unui imobil cu şase etaje, care se prăbuşise, au fost găsiţi 15 supravieţuitori. Alte 300 de persoane sunt considerate - pentru moment - dispărute, a adăugat Parker.
Pagubele provocate de seismul produs ieri în oraşul Christchurch din Noua Zeelandă au fost estimate la 11,5 miliarde de dolari neozeelandezi (6,3 miliarde de euro) de către AIR Worldwide, o societate care evaluează pagubele financiare pentru cei asiguraţi după o catastrofă.
Şerban Huidu a scris, pe blogul lui, că face recuperare o dată pe zi şi “trage tare” pentru a-şi relua cât mai curând activităţile.
“Am citit mesajele de încurajare şi pe cele cu răutăţi, dar nu mă afectează, nu le bag în seamă. Oricum sunt puţine. Fac recuperare o dată pe zi. Merg la bazin şi fac recuperare. În această perioadă am învăţat mult. Care sunt valorile vieţii şi pentru ce trăim! Familia şi prietenii. O să fiu cât mai curând alături de voi. E o promisiune!”, scrie Şerban Huidu pe blogul lui, într-un post intitulat “Trag tare!”, potrivit Mediafax.
Fostul manager al echipei de baschet „U“ Mobitelco BT Cluj a fost condus ieri pe ultimul drum de sute de clujeni, oameni din lumea sportului şi nu numai.
Fostul manager al echipei de baschet „U“ Mobitelco BT Cluj a fost condus ieri pe ultimul drum de sute de clujeni, oameni din lumea sportului şi nu numai
Printre personalităţile care i-au adus un ultim omagiu fostului oficial al baschetbaliştilor, decedat vineri, 18 februarie, s-au numărat Ovidiu Vasu (preşedinte CS Universitatea), Lucian Danciu (fost preşedinte FC Universitatea), Remus Câmpeanu (preşedinte de onoare FC Universitatea).
Arhitectul clujean Marius Clonda, judecat pentru pornografie infantilă, a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Cluj-Napoca, la patru ani şi şase luni de închisoare. Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, cel care a judecat cazul, a declarat, pentru Agerpres că acuzaţia exactă este pornografie infantilă prin sisteme informatice şi că alături de pedeapsa cu închisoarea autorul primeşte şi alte câteva pedepse complementare. Lucian Marian a mai spus că cel condamnat poate ataca sentinţa la instanţele superioare de judecată. În urmă cu o lună, arhitectul clujean Marius Pompei Clonda a fost arestat, după ce procurorii au descoperit pe calculatorul său câteva mii de fotografii şi peste o sută de filmuleţe pornografice cu minori. “Există date că ar fi răspândit materialele pornografice prin internet, la un număr destul de mare de persoane. Totul a pornit din Noua Zeelandă, fiindcă acolo a fost depistat de un poliţist, în timp ce opera cu astfel de materiale”, a precizat la acea dată, pentru Agerpres, Lucian Marian.
Viaţa a doi pacienţi va fi salvată de o echipă de medici de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj care vor realiza două operaţii de transplant după ce au primit doi rinichi de la o pacientă din judeţul Timiş, aflată în moarte cerebrală. O echipă de chirurgi de la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, împreună cu specialişti din Bucureşti şi Cluj, au efectuat, ieri dimineaţă, cea de-a noua prelevare de organe din acest an din Timişoara, în cadrul căreia s-a prelevat, pentru prima dată, şi ţesut osos. “Pacienta, în vârstă de 63 de ani, din judeţul Timiş, a fost internată la spital luni la prânz, în urma unui accident vascular cerebral, iar luni seară a fost declarată în moarte cerebrală. Deoarece, în ciuda eforturilor noastre, nu s-a mai putut face nimic pentru ea, familia şi-a dat acordul pentru prelevarea rinichilor, a ficatului şi a oaselor”, a declarat dr. Dan Ilincariu, coordonator Transplant al Spitalului Judeţean Timişoara. Rinichii prelevaţi au fost preluaţi medicii de la IUTR Cluj, iar ficatul şi oasele, de o echipă din Bucureşti.
Proiectul de lege privind Reproducerea Umană Asistată Medical a intrat în circuitul legislativ al Camerei Deputaţilor. În curând, cuplurile infertile din România vor primi sprijin financiar din partea statului pentru procedurile de fertilizare in-vitro.
În acest domeniu, au mai existat în trecut două tentative de legiferare care însă au eşuat.
“Această lege este indispensabilă pentru ca România să nu mai fie teatrul unor experimentări şi abuzuri în domeniu şi pentru a garanta respectarea criteriilor de bioetică stabilite de convenţii internaţionale semnate de către ţara noastră”, a declarat Elena Miclea, reprezentanta Asociaţiei SOS Infertilitatea, iniţiatorii acestui proiect de lege. Ea mai spune că aproximativ 15% din populaţia de vârstă reproductivă din România se confruntă cu infertilitatea, însă, până de curând, acest subiect nu exista pe agenda publică, fiind complet ignorat de autorităţi.
În proiectul de lege “se recunoaşte infertilitatea ca fiind o boală cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei şi a evoluţiei demografice a României” şi se propune susţinerea cuplurilor hipofertile în lupta pentru a avea copii.
Ministerul Afacerilor Externe a acordat patronajul său expediţiei din America de Sud, derulate sub genericul RAPAPATAATIERRA - 2011, un proiect inedit dedicat marilor călători şi exploratori români Emil Racoviţă şi Iuliu Popper, informează un comunicat de presă transmis marţi de MAE. Expediţia 'RAPAPATAATIERRA - 2011' va reface traseele urmate de exploratorii români Iuliu Popper - cel mai cunoscut explorator al Ţării de Foc (Tierra del Fuego) şi Emil Racoviţă - cel care a explorat Patagonia şi zona subantarctică, dar şi pe urmele norvegianului Thor Heyerdhal care a devenit celebru datorită expediţiei KON-TIKI. Unul din cele mai importante momente ale expediţiei îl constituie amplasarea a două plăcuţe comemorative cu numele lui Iulius Popper şi al lui Emil Racoviţă, în localitatea Ushuaia, capitala Ţării de Foc, la data de 23 februarie, evidenţiază comunicatul MAE. Expediţia românească beneficiază de sprijinul Ambasadelor României de la Lima - Peru, Santiago de Chile - Chile şi Buenos Aires - Argentina, menţionează sursa citată.