Actualitate

Băsescu: MAI nu e la nivelul la care ar trebui, oriunde pui degetul apar elemente de corupţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAI, că ministerul nu este la nivelul la care ar trebui să fie şi că "oriunde pui degetul apar elemente de corupţie". Şeful statului a menţionat, în intervenţia sa, că ministerul nu este încă la nivelul la care ar trebui să fie, nivel specific unui stat european. "Oriunde pui degetul, apar elemente de corupţie, fie că vorbim de ceea ce am văzut anul trecut la Piteşti, cu permisele auto, zilele acestea prin frontiere", a spus Băsescu. El a menţionat totodată că nu se mai poate vorbi despre restructurare şi eficientizare "doar învârtind căsuţe în organigramă", nici la nivel central, nici teritorial şi a îndemnat la restructurare, apreciind că, de câţiva ani, procesele "s-au limitat la această păcăleală".     Mediafax

Actualitate

Andreea Marin şi UNICEF sprijină mamele

Un card de afinitate destinat dotării şi instruirii personalului Maternităţii din cadrul Clinicii de Ginecologie I Cluj a fost lansat astăzi la Cluj-Napoca. La eveniment au luat parte Andreea Marin Bănică, ambasador UNICEF România şi reprezentanţi ai băncii. Lansarea acestui card face parte din programul “Spital Prieten al Copilului” al UNICEF, scopul acestuia fiind promovarea alăptării la sân a copilului în primele luni de viaţă. Prin acest card, 1% din valoarea cumpărăturilor făcute de clienţii băncii cu cardul merg către UNICEF care va dota maternităţile din program şi va instrui personalul medical. “Imediat după naştere, ei sunt extrem de fragili şi au nevoie de toată căldura şi îngrijirea pe care numai o mamă le poate oferi”, a declarat Andreea Marin. Până la sfârşitul anului, Maternitatea din cadrul Clinicii de Ginecologie I Cluj va primi acreditarea pentru a deveni “Spital Prieten al Copilului”. În general, criteriile pentru acreditare se referă la standarde internaţionale de îngrijire pentru mamă şi nou-născut. Maternitatea din Cluj dispune de saloane mamă-copil, iar secţia de nou-născuţi are o capacitate de 50 de paturi.

Actualitate

Cluj: Oana Badea susţine că majoritatea directorilor de şcoli nu au funcţii de conducere în partide

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Oana Badea a declarat marţi la Cluj că, din informaţiile pe care le deţine, cea mai mare parte a directorilor de şcoli vor opta pentru managementul instituţiei şi vor renunţa la funcţia politică pe care o deţin. Potrivit noii Legi a educaţiei, până în data de 25 februarie, toţi profesorii care sunt directori de şcoli trebuie să opteze între această funcţie şi cea de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unei filiale a unui partid politic, dacă este cazul. 'Directorii care sunt în această situaţie, de a avea o funcţie de preşedinte sau vicepreşedinte într-un partid, pe feedbackurile pe care le avem până acum, vor opta pentru managementul şcolii şi mă bucur de acest lucru. Pe de altă parte, cred că opinia publică va avea o surpriză excepţională, care întăreşte o poziţie publică a mea făcută nu de mult, şi anume că nu sunt foarte mulţi directori care au funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte de partid. Iaca, politizarea nu prea e', a spus Oana Badea. Secretarul de stat a participat marţi la IŞJ Cluj la o întâlnire de lucru pentru elaborarea metodologiilor necesare aplicării Legii educaţiei pentru inspecţia şcolară. AGERPRES

Actualitate

Primarii pierd capital electoral dacă nu decontează transportul profesorilor

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a declarat că în comunităţile în care Consiliile Locale nu decontează profesorilor banii de navetă, primarii ar putea pierde alegerile. Oana Badea a explicat că în noua Lege a educaţiei a fost introdusă o prevedere care reglementează această problemă.

Actualitate

Alţi 15 poliţişti de frontieră de la Albiţa, reţinuţi

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, luni seara, reţinerea pentru 24 de ore a altor 15 lucrători de poliţie de la Punctul de trecere a frontierei (PTF) Albiţa, judeţul Vaslui, ei fiind prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii DNA efectuează cercetări penale faţă de 15 lucrători de poliţie, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituţiei, au fost reţinuţi de procurori: George Ionescu, agent principal de poliţie (56 acte materiale), Cătălin C. Popa, agent principal de poliţie (14 acte materiale), Traian Mazdrag, agent şef de poliţie (16 acte materiale), Marius Frenţescu, agent de poliţie (18 acte materiale), Cătălin Bogdan Cherciu, agent principal de poliţie (13 acte materiale), Ciprian Cristi Racoviţă, agent principal de poliţie (11 acte materiale), Ionuţ Alin Taragan, agent de poliţie (9 acte materiale), Alexandru Lucian Luca, agent principal de poliţie (12 acte materiale), Vlad Polojan, agent de poliţie (16 acte materiale), Maria Ruxandra Albuşan, agent principal de poliţie (17 acte materiale), Marius Florin Gavriliţă, agent principal de poliţie (15 acte materiale), Florin Onilă, agent principal de poliţie (10 acte materiale), Sebastian Marius Ciobanu, agent principal de poliţie (8 acte materiale), Gelu Gabriel Marcu, agent şef adjunct de poliţie (14 acte materiale), şi Gheorghe Carp, agent şef de poliţie (33 acte materiale). Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori rezultă că, în perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, cei 15 inculpaţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins, primit sau acceptat sume de bani ca mită, atât în nume propriu, cât şi în numele celorlalţi colegi, pentru a trece cu vederea şi a nu constata infracţiuni, contravenţii sau nereguli comise la trecerea frontierei de stat a României. AGERPRES.

Actualitate

Shakira vine din nou în România

Cântăreaţa columbiană Shakira, celebră pentru hituri precum "Whenever, Wherever", "La Tortura", "Waka Waka", "Hips Don't Lie", concertează, pe 7 mai, la Bucureşti. Concertul face parte din cadrul turneului mondial The Sun Comes Out, informează organizatorul, Emagic. După concertul susţinut în 2006 la Timişoara, în faţa a peste 20.000 de spectatori, anul acesta, Shakira concertează din nou în România, dar de această dată în Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, pe 7 mai.

Actualitate

Moţiune de cenzură din partea PSD pe Codul Muncii

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că opoziţia va depune o moţiune de cenzură pe marginea angajării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii. Întrebat despre afirmaţiile premierului Emil Boc, potrivit cărora unele prevederi ale Codului Muncii nu întăresc puterea sindicatelor, Ponta a afirmat că primul ministru 'va fi dat afară de la serviciu şi nici măcar lui nu i se va aplica noul Cod al Muncii'. Premierul Emil Boc a afirmat, marţi, că sindicatele ar trebui "să convingă" cu privire la faptul că prevederile noului Cod al Muncii propuse de Executiv vin în contradicţie cu interesele ţării, menţionând că poate "unele prevederi nu întăresc puterea sindicatelor". AGERPRES

Actualitate

Acţiunile anticorupţie nu au legătură cu aderarea la Schengen

Prim-ministrul Emil Boc a susţinut, marţi, la bilanţul Ministerului Administraţiei şi Internelor, că acţiunile desfăşurate de procurori şi de Direcţia Generală Anticorupţie în vămile şi punctele de trecere a frontierei României nu au legătură cu obiectivul de aderare la spaţiul Schengen. Premierul a arătat că descinderile din vămi au la bază o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi ordonanţa de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale. "Ceea ce se întâmplă astăzi, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei pe toate palierele şi la toate nivelele, nu are nicio legătură cu aderarea la spaţiul Schengen, este doar o dovadă a faptului că în Româna statul de drept funcţionează", a spus Boc. Şeful Executivului a subliniat că nimeni nu este mai presus de lege, indiferent de statutul celui în cauză. AGERPRES

Ultimele Stiri
abonare newsletter