O femeie de aproximativ 70 de ani din localitatea Urişor, dispărută de acasă de trei zile, a fost găsită, astăzi, într-o vale de la marginea localităţii, în viaţă, potrivit www.dejeanul.ro.
Realizatoarea TV Marioara Murărescu se află în continuare la Terapie Intensivă, după ce a suferit două intervenţii chirurgicale la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, considerat de compatrioţi un simbol, a fost internat din nou, sâmbătă, cu o infecţie pulmonară şi se află într-o stare “îngrijorătoare, dar stabilă”, a anunţat preşedinţia.
Mâine vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La Loto 6/49 se înregistrează un report de peste 8,4 milioane euro.
Membrii unei familii din Mediaş, judeţul Sibiu, patru adulţi şi un copil de doi ani şi patru luni, au ajuns, vineri seară, la spitalul din localitate, în urma unei intoxicaţii puternice cu ciuperci.
Jiri Menzel a vizitat, ieri, expoziţia “Filmele lui Jiri Menzel în afişul ceh” de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi a asistat la o proiecţie specială a filmului său “Sătucul meu drag”. Cineastul ceh primeşte astăzi, în cadrul TIFF, premiul pentru întreaga carieră.
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar presupusul atacator al acestora a fost ucis de asemenea, de către poliţie, în biblioteca unui campus universitar, în urma unui atac armat în apropiere de Los Angeles, în California, au anunţat autorităţile, care au revizuit un bilanţ anterior.