Administrație

Licitație luna aceasta pentru drumul expres ce va lega Clujul la A3: „Va scoate tot traficul greu de pe Bulevardul Muncii”

Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la drumul expres ce va lega Clujul la Autostrada Transilvania prin Mărtinești va fi lansată cel mai târziu în luna noiembrie, promite primarul Emil Boc.

Licitație luna aceasta pentru drumul expres ce va lega Clujul la A3. FOTO: Facebook/ Dan Tarcea Licitație luna aceasta pentru drumul expres ce va lega Clujul la A3. FOTO: Facebook/ Dan Tarcea

 

 


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat joi că licitația pentru proiectul de legare a Clujului la Autostrada Transilvania va fi lansată la finalul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie.

 


„Conectarea Clujului la Autostradă, anul acesta va fi scos la licitație proiectul, undeva la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, care va scoate tot traficul greu care astăzi se descarcă de pe autostradă pe Bulevardul Muncii și se duce înspre Baia Mare sau Bistrița. Aceștia nu vor mai veni, pentru că va fi această scurtătură prin ceea ce înseamnă conectarea Clujului la Autostradă”, a declarat primarul Emil Boc joi, la un post local de radio. 

În iunie, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului pentru drumul expres. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi autoritatea care va desfășura licitația pentru acest drum.


 Drumul va costa 663 de milioane de lei

Potrivit proiectului de hotărâre, Drumul Expres care va face legătura între Autostrada Transilvania și Tureni (DN 1) va costa 663 de milioane de lei și va fi realizat în 18 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor. Drumul expres cu o lungime de circa 5 kilometri va avea o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens. Pe această șosea sunt prevăzute 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri.

Acest drum expres este necesar pentru asigurarea unei legături mai rapide pentru accesul în Municipiul Cluj-Napoca din Autostrada Transilvania, în prezent accesul fiind posibil prin municipiul Turda (zona de Sud) sau prin Vest, prin Floreşti şi DN 1, unul dintre cele mai aglomerate tronsoane din România).


La intersecția cu DN 1 va fi prevăzut un nod rutier tip trompetă. Traseul în plan: începe din autostrada A3, unde este amenajat un nod rutier tip trompetă simplă ce este prevăzut cu bretele de intrare ieșire cu câte două benzi pe sens:bretea Gilău – Tureni – lungime = 1.487 m; bretea Tureni – Turda – lungime = 1.052 m; bretea Turda – Tureni – lungime = 1.297 m; bretea Tureni – Gilău – lungime = 1.189 m.

Lungimea totală a bretelelor la nodul cu DN1 este de 2,748 kilometri, potrivit ministerului de resort.

CITEȘTE ȘI:

Pasaj cu sens giratoriu suspendat în Dâmbul Rotund. Va fluidiza circulația pe Calea Baciului

Ultimele Stiri
abonare newsletter