Administrație

Podul provizoriu din Someșu Rece, finalizat la sfârșitul săptămânii! Restricțiile de circulație vor fi ridicate în curând

Podul provizoriu din Someșu Rece, care se construiește în zona podului care aproape s-a prăbușit, va fi finalizat la sfârșitul acestei săptămâni. Șoferii vor putea circula în curând fără restricții.

Podul provizoriu din Someșu Rece, finalizat la sfârșitul săptămânii / Foto: Consiliul Județean Cluj Podul provizoriu din Someșu Rece, finalizat la sfârșitul săptămânii / Foto: Consiliul Județean Cluj

 

 


Lucrările de construire a podului provizoriu din Someșu Rece, comuna Gilău (pe drumul județean 107P), unde un pod aproape s-a prăbușit, continuă în ritm alert, anunță Consiliul Județean Cluj.

Podul provizoriu care va înlocui podul care aproape s-a prăbușit de pe drumul Someșu Rece-Mărișel / Foto: Consiliul Județean Cluj

„Am întreprins toate demersurile necesare urgentării lucrărilor la acest pod, astfel încât să fie finalizat la sfârșitul acestei săptămâni. Ulterior constructorul va trece la demolarea podului vechi și ridicarea unuia nou, timp în care circulația se va desfășura pe acest pod provizoriu”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Foto: Consiliul Județean Cluj

Cum se va circula pe podul provizoriu

Lucrările de intervenție în regim de primă urgență vizează construirea unui pod provizoriu în amonte de podul situat la poziția kilometrică 4+310 pe care circulația se desfășoară cu restricții de viteză și tonaj.

Astfel, a fost deja realizată infrastructura podului provizoriu, rampele de acces, precum și montarea suprastructurii metalice. În continuare, se lucrează la calea pe pod și montarea parapetelor, urmând ca lucrările să se finalizeze cu amenajarea căii de rulare, realizarea racordurilor la accese și a trotuarului destinat pietonilor.


Podul provizoriu va avea o lungime de 40 de metri și este prevăzut cu o bandă de circulație, traficul urmând să se desfășoare, alternativ, pe ambele sensuri.

Foto: Consiliul Județean Cluj

Restricțiile care se impun până la finalizarea podului

Până la finalizarea construirii podului provizoriu, circulația pe podul din localitatea Someșul Rece, de la kilometrul 4+310, se desfășoară, în continuare, cu anumite restricții, după cum urmează:


  •  Accesul este interzis vehiculelor cu masa totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone sau care au o înălțime mai mare de 2,5 metri;
  •  Viteza de circulație este limitată la 5 km/h;
  •  Impunerea unui interval de cel puțin 40 metri între vehicule.
Foto: Consiliul Județean Cluj

CITEȘTE ȘI:

Au început lucrările la un pod provizoriu în Someșul Rece. Vechiul pod, care aproape s-a prăbușit, va fi demolat

Se reia traficul pe drumul Gilău-Someșul Rece – Mărișel. Viteză 5 km/h și distanță între mașini

Șoferi, nici nu știți pe unde ați trecut în Someșu Rece-Mărișel. Un pod, în pericol de a se prăbuși!

Ultimele Stiri
abonare newsletter