Administrație

Modernizarea străzii Eroilor din Florești a intrat în ultima etapă. Trotuarul și pista de biciclete au fost finalizate. FOTO

Modernizarea străzii Eroilor din comuna Florești a intrat în ultima etapă. Trotuarul și pista de biciclete de pe sensul dinspre ANL au fost finalizate.

Modernizarea străzii Eroilor din comuna Florești a intrat în ultima etapă. Trotuarul și pista de biciclete de pe sensul dinspre ANL au fost finalizate/ FOTO: Bogdan Pivariu/Facebook Modernizarea străzii Eroilor din comuna Florești a intrat în ultima etapă. Trotuarul și pista de biciclete de pe sensul dinspre ANL au fost finalizate/ FOTO: Bogdan Pivariu/Facebook

 

 


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că proiectul privind modernizarea străzii Eroilor a intrat în ultima etapa.

 


Trotuarul și pista de biciclete de pe sensul dinspre ANL au fost finalizate.

„Proiectul de modernizare a străzii Eroilor a intrat în ultima etapă.


Trotuarul și pista de biciclete de pe sensul dinspre ANL au fost finalizate în întregime. În urma întâlnirii de joi cu reprezentanților poliției rutiere, au fost stabilite marcajele finale și indicatoarele necesare întregului proiect. 

Săptămâna viitoare va fi finalizat trotuarul rămas, cuprins între km zero al proiectului (dinspre sensul giratoriu) până la limita Cimitirului (pe str Eroilor), în lungime de aproximativ 300 metri liniari. În funcție de condițiile meteorologice, în zona amintită este programată și turnarea penultimului strat de asfalt, urmând să fie anunțată public data la care începe turnarea stratului de uzură pe partea carosabilă, pe întreagă suprafață a drumului”, a transmis Bogdan Pivariu.


Strada Eroilor, prima stradă „smart” din comună

Strada Eroilor va fi prima „stradă smart” a comunei Florești, cu piste de biciclete și trotuare. O noutate adusă proiectului este amenajarea unei noi benzi de circulație auto suplimentare, care va contribui la fluidizarea traficului. Lucrările sunt finanțate din bugetul local și PNDL. 

Vor fi plantați și pomi unde locul va permite. Potrivit indicatorilor tehnici ai proiectului, asfaltarea ar urma să se facă pe o lungime de 1.125 m lungime, respectiv 13.250 mp. Cele trei benzi de circulație vor avea o lățime de 3,25 m fiecare.


De asemenea, se vor realiza 4.190 mp de trotuare, respectiv 1.950 m pătrați de piste de biciclete, care vor avea o lățime de 2,20 m. Pentru acoperirea Văii Sănăslaului va fi nevoie de 182 de m de structură metalică și 110 m de beton.

Valoarea estimată este de 14 milioane de lei, fonduri guvernamentale și locale. 

Asocierea de firme care desfășoară lucrările este formată din Lukacom Invest SRL (Leader) și Wizland Construct. 

Lucrările pe strada Eroilor, începute inițial în 2019, au fost oprite după ce societatea de Construcții Napoca SA, firma care trebuia să se ocupe de proiect, a anunțat la începutul lui 2021 că a reziliat contractul cu Primăria Florești pentru modernizarea străzii. După ce primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a criticat în repetate rânduri ritmul lent în care lucrările la strada Eroilor se desfășoară, directorul societății a acuzat primăria că a refuzat să participe la dialog pentru deblocarea situației, că administrația a sfidat obligațiile sale contractuale, arătând că societatea nu a putut continua lucrările din motive obiective.

 

CITEȘTE ȘI:

Șantierul de pe strada Eroilor, gata până de sărbători? Pivariu: „Lucrările sunt realizate în proporție de 60-70%”

Lucrările pe strada Eroilor din Florești continuă în ritm alert! Restricții de circulație pentru șoferi

Au început lucrările de asfaltare pe strada Eroilor din Florești. Pivariu: „Încă o etapă de verificări a stadiului lucrărilor”

Ultimele Stiri
abonare newsletter