Administrație

„Valul Renovării” ajunge la Cluj: 33,6 milioane lei, prin PNRR, pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor

Emil Boc a semnat luni, la Palatul Victoria, contractul de finanţare prin componenta „Valul Renovării” din PNRR. Proiectul de peste 30 milioane lei este dedicat creșterii eficienței energetice a blocurilor din Cluj-Napoca.

Emil Boc și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila la semnarea contractului de 33,6 mil. lei, prin PNRR, pentru Cluj-Napoca/ sursa: captură Guvernul României/Facebook.com Emil Boc și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila la semnarea contractului de 33,6 mil. lei, prin PNRR, pentru Cluj-Napoca/ sursa: captură Guvernul României/Facebook.com

 

 


Luni, la Guvern, s-a desfășurat ceremonia de semnare a 12 contracte finanţate prin componenta „Valul Renovării” din PNRR, în valoare totală de peste 1,4 miliarde de lei.

 


Peste 30 milioane lei pentru Cluj

Cel de-al șaselea proiect semnat luni la Palatul Victoria a fost dedicat Municipiului Cluj-Napoca și prevede creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiu, etapa a doua, proiect în valoare de 33,6 milioane lei.  


Emil Boc și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila la semnarea contractului de 33,6 mil. lei, prin PNRR, pentru Cluj-Napoca/ sursa: captură Guvernul României/Facebook.com

 

„«Valul Renovării» este un program foarte mult aşteptat de către români, pentru că el vizează atât consolidarea şcolilor, spitalelor, a instituţiilor publice, cât şi eficientizarea energetică a aceloraşi obiective, dar şi a blocurilor de locuinţe. Am văzut astăzi două municipii care au semnat contracte de eficientizare energetică pe sume consistente a blocurilor de locuinţe. Sunt programe de care trebuie să beneficieze cât mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi trebuie să monitorizăm de la nivelul ministerului la nivelul fiecărei localităţi să îndeplinească toate elementele de procedură tehnică, astfel încât să poată să acceseze aceste fonduri”, a declarat premierul Nicolae Ciucă în cadrul ceremoniei de semnare a contractelor de finanțare prin Planul Național de Relansare și Reziliență. 


Până în acest moment România a reuşit să primească aprobarea şi finanţarea pentru prima cerere de plată din PNRR.

Din partea beneficiarilor, contractele au fost semnate de primarii Capitalei, Sectorului 4, municipiilor Buzău, Bistriţa, Cluj Napoca, Oraviţa, Caracal, Sovata, Podul Iloaei, Piatra Neamţ, viceprimarul municipiului Craiova şi preşedintele Consiliului Judeţean Olt.


Alături de premierul Ciucă, la semnarea contractelor aferente programului "Valul Renovării" s-au mai aflat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, precum şi directorul general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer.

Cum au fost distribuiți banii

Din valoarea totală a proiectului de 1,4 miliarde lei, finanțat prin PNRR, Clujul a obținut doar 33,6 milioane de lei. 

Potrivit hotnews.ro, celelalte fonduri au fost distribuite după cum urmează:

  • 51 milioane lei (Municipiul Bistrița): îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 17
  • 530 milioane de lei (Sectorul 4 din București): renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale pentru comunități expuse riscului de excluziune socială
  • 42 milioane de lei (Primăria București): renovare integrată și consolidare seismică maternitate Bucur din Capitală
  • 461 milioane de lei (Municipiul Buzău): renovarea integrată a 30 de blocuri de locuințe
  • 56,6 milioane de lei (Oravița): Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona Gării si blocul Eftimie Murgu din orașul Oravița, Caraș Severin.
  • 33,4 milioane de lei (Municipiu Craiova): renovare a clădirilor rezidențiale din municipiu
  • 59 milioane de lei (Podul Iloaiei, Iași): renovare energetică a clădirilor din orasul Podul Iloaiei, județul Iași
  • Renovare energetică a 2 blocuri de locuințe a orașului Sovata, Mureș
  • 34 milioane de lei (Piatra Neamț): creștere eficiență energetică pentru clădiri publice din infrastrucutra educațională din Piatra Neamț 
  • 56,4 milioane de lei (Caracal, Olt): creștere eficiență energetică locuințe colective din oraș
  • 38,5 milioane de lei (orașul Slatina, Olt): reabilitare termică la Spitalul judetean de urgență Slatina

Ședință cu o miză de 6 milioane de lei

Consilierii locali urmează să aprobe, în cadrul ședinței extraordinare de miercuri,  documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, prin realizarea de capacități de producere energie regenerabilă, etapa I”. 

Astfel proiectul urmează să fie finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară II.

Proiectul privind „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, prin realizarea de capacități de producere energie regenerabilă, etapa I”./ captură primariaclujnapoca.ro

Valoarea totală a proiectului este de – 6.296.678.44 lei, inclusiv TVA.

Contribuția municipiului Cluj în cadrul proiectului este de 1.753.061.83 lei, inclusiv TVA.

CITEȘTE ȘI:

Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României se decide la Cluj: „Urmărim trecerea de la «made in Cluj-Napoca» la «invented in Cluj-Napoca»”

Ultimele Stiri
abonare newsletter