Administrație
Începe modernizarea pe străzile Valea Chintăului și Valea Seacă! Primăria investește 22 mil. €
A venit și vremea lor. Primăria Cluj-Napoca investește circa 22 de milioane de euro pentru modernizarea străzilor Valea Chintăului și Valea Seacă.
Strada Valea Seacă din Cluj-Napoca / Foto: Emil Boc - Facebook
Primarul Emil Boc anunță investiții de 26 milioane euro pentru modernizarea a trei mari artere de circulație: Valea Chintăului, Valea Seacă și Giuseppe Verdi.
Pe strada Giuseppe Verdi lucrările au început din noiembrie 2022, iar termenul de finalizare este de 14 luni. În schimb, pe străzile Valea Chintăului și Valea Seacă, unde locuitorii din zonă se plâng de multă vreme de neajunsuri, lucrările vor începe de la mijlocul lunii februarie. În aceste două străzi, Primăria investește circa 22 milioane de euro:
„Am semnat ordinul de începere pentru modernizare străzilor Valea Chintăului și Valea Seacă din cartierul Dâmbul Rotund. Lucrările încep din 14 februarie. Pe strada G. Verdi lucrările continuă, termenul de finalizare aici fiind 14 luni de la data ordinului de începere (21.11.2022). Proiectele urmăresc siguranța circulației auto și pietonale din zonă și sporirea confortului riveranilor”, susține Emil Boc.
Cum se modernizează Valea Chintăului
Proiectul de modernizare a străzii Valea Chintăului (3.777 ml) cuprinde:
- execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;
- lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;
- execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;
- relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;
- execuție rețea iluminat public - montat stâlpi noi dotați cu aparate tip LED;
- execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;
- amenajare 9 stații de autobuz CTP.
Durata de implementare a investiției este de 18 luni, din care 4 luni proiectare și 14 luni execuție. Valoarea investiției: 68.384.740,4 lei TVA inclus.
Cum se modernizează Valea Seacă
Proiectul de modernizare al străzii Valea Seacă (2.121 ml) include:
- execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;
- lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;
- execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;
- relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;
- execuție rețea iluminat public - montat stalpi noi dotați cu aparate tip LED;
- execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;
- amenajare 4 stații de autobuz CTP;
Durata de implementare a investiției este de 20 luni, din care 4 luni proiectare și 16 luni execuție. Valoarea investiției: 38.702.733,1 lei TVA inclus.
Lucrările de modernizare pe cele trei străzi din municipiul Cluj-Napoca, realizate de RADP - Regia Autonoma a Domeniului Public
CITEȘTE ȘI: