Administrație

Se dă startul exproprierilor pentru reamenajarea Ansamblului Cetățuia

Anul 2023 vine cu lucrări de modernizare și amenajare a Ansamblului Cetățuia, un obiectiv de investiții așteptat de clujeni. Însă lucrările încep prin etapa de expropriere a imobilelor din zonă.

Exproprieri pentru modernizarea Ansamblului Cetățuia/captură foto Randări proiect primariaclujnapoca.ro Exproprieri pentru modernizarea Ansamblului Cetățuia/captură foto Randări proiect primariaclujnapoca.ro

 

 


În toamna anului trecut, monitorulcj.ro semnala aprobarea de către autoritățile locale a procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes local, a imobilelor proprietate privată, printr-o decizie a Consiliului local. Suma aprobată pentru despăgubirile aferente etapei de expropriere este de peste 35 milioane de lei, adică circa 7 milioane de euro. 

 

Etapa exproprierilor începe pe bune

În prima parte a lunii februarie 2023, administrația locală a publicat Decizia de expropriere pentru Amenajarea ansamblului urban Cetățuia din Cluj-Napoca


Documentația publicată de Primărie include decizia de expropriere, lista imobilelor proprietatea privată și publică aflate pe coridorul de expropriere și hotărârea privind suma alocată despăgubirilor, aprobată în noiembrie 2022. 

„Se expropriază imobilele afectate de coridorul de expropriere, avizat și recepționat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj situate pe amplasamentul de utilitate publică de interes local la obiectivul de investiții „Amenajarea ansamblului urban Cetățuia din Cluj-Napoca”, se arată la Art.1 a Deciziei de expropriere publicată de Primărie. 


Decizie de expropriere pentru amenajarea Ansamblului „Cetățuia”/captură foto primariaclujnapoca.ro

Sumele aferente despăgubirilor au fost consemnate în conturi deschise de Primăria municipiului Cluj-Napoca la sucursala unei unități bancare pentru proprietarii afectați de coridorul de exproprieri. 

„Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate din proprietatea privată în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca operează de drept de la data emiterii acestei decizii”, potrivit datelor consemnate de administrația locală în documentația aferentă declanșării procedurii de expropriere. 


În plus, contestațiile asupra deciziei de expropriere „nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză”, se arată în documentația publicată de municipalitate. 

Decizie de expropriere pentru amenajarea Ansamblului „Cetățuia”/captură foto primariaclujnapoca.ro

Modernizarea Cetățuii va crește calitatea spațiului urban

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul local în noiembrie 2022„se aprobă declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes local, a imobilelor proprietate privată”, situate pe amplasamentul obiectivului de investiții Amenajarea Ansamblului urban Cetățuia din Cluj-Napoca, potrivit proiectului de hotărâre. 


Amplasamentul lucrării este în suprafață de 140.295 mp.

Raportul de evaluare a fost realizat de sc Expertus srl.

Valoarea sumei aferente despăgubirilor – 35.288.868,24 LEI.

Hotărârea aprobată de Consiliul local pentru aprobarea sumei alocate despăgubirilor/captură foto primariaclujnapoca.ro

Prin demersul de reamenajare a Ansamblului „Cetățuia” se urmărește creșterea calității spațiului public și reabilitarea patrimoniului construit prin proiecte care se aliniază principiilor verde, digital, rezilient.

Revitalizarea imaginii urbane se realizează în concordanţă cu caracterul istoric al zonei: spaţii destinate relaxării, prioritare pentru pietoni și modalităţi de deplasare velo. Accesibilizarea dealului se va face printr-un sistem de alei extinse, cu accent pe spațiile verzi și pe peisaje. 

De asemenea, conceptul propune variate amenajări pentru joacă, odihnă, sport și alte activităţi în aer liber, construcţii pentru activităţi culturale şi alimentaţie publică deschise publicului larg, terase sezoniere, precum și grupuri sanitare, spaţii pentru administrare și întreţinere.

Proiectul de revitalizare a dealului Cetățuia a fost realizat de către asocierea Metapolis Architects BVBA, Atelier Mass şi Ana Horhat, iar conceptul a fost realizat în urma unui concurs de soluții desfășurat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (O.A.R.) și O.A.R. - filiala Transilvania, cu implicarea cetățenilor prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică.

După etapa exproprierilor urmează pregătirea procedurii de licitație. Studiul de Fezabilitate pentru acest proiect a fost realizat deja, iar în prezent autoritățile lucrează la Planul de Urbanizare Zonală (PUZ) pentru o suprafață de circa 10 hectare. 

Perioada estimată pentru realizare – lucrările propriu-zise ar putea debuta la începutul anului viitor și vor dura până în 2026, potrivit detaliilor prezentate de municipalitate în ședința de prezentare a bugetului municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2023.

CITEȘTE ȘI:

Autoritățile pregătesc procedura de expropriere pentru modernizarea ansamblului Cetățuia. Despăgubirile presupun costuri de peste 35 de milioane de lei

Când încep lucrările pe Cetățuie? Zona se modernizează, devine un „hotspot” al socializării

Ultimele Stiri
abonare newsletter