Administrație

Aparate de joacă pentru copiii cu dizabilități. Primăria pune la bătaie 2,8 milioane de euro pentru echipamente și terenuri moderne dedicate celor mici

Carusele și balansoare pentru copiii cu dizabilități, complexuri de joacă și căsuțe pentru copii sunt doar câteva dintre elementele cu care urmează să fie dotate parcurile și terenurile dedicate celor mici. Prețul achiziției lansate de autorități este unul pe măsură.

Amenajarea parcurilor și a terenurilor de joacă pentru copii din municipiul Cluj-Napoca/captură foto: pixabay.com Amenajarea parcurilor și a terenurilor de joacă pentru copii din municipiul Cluj-Napoca/captură foto: pixabay.com

 

 


Primăria Cluj-Napoca a lansat recent o licitație de achiziție pentru furnizarea de aparate și echipamente de joacă pentru copiii cu dizabilități, aparate de joacă pentru copii și aparate de joacă confecționate preponderent din lemn pentru a fi amplasate în spațiile dedicate copiilor din municipiul Cluj-Napoca.

 


Obiectul achiziției:

Furnizare/cumpărare echipament pentru parcuri și terenuri de joacă.


Valoarea totală estimată

14.181.000 Lei/ circa 2,8 milioane de Euro


Contractul este împărțit în 31 de loturi.

Durata contractului: 24 luni. 


Tip finanțare: Fonduri bugetare.

Spre exemplu, pentru un leagăn din metal pentru copiii cu dizabilități, suma necesară estimată pentru o asemenea achziție este de 35.000 Lei, fără TVA. 

  • Leagăn din metal pentru copii cu dizabilități în scaun cu rotile – 18.000 Lei, fără TVA. 
  • Leagăn de două locuri pentru copii sub 3 ani – 180.000 Lei, fără TVA. 
  • Leagăn metalic în formă de cerc cu 7 locuri – 50.000 Lei, fără TVA. 
  • Hintă cu două scaune cu spătar – 150.000 Lei, fără TVA. 

De asemenea, achiziția cuprinde și o serie de aparate de joacă precum: carusel pentru copii cu dizabilități, carusel circular cu băncuțe, balansoar pentru copii cu dizabilități, balansoar dublu pentru copii cu dizabilități și copii mici, ansamblu de joacă pentru copii cu dizabilități, minitobogane, un complex de joacă din lemn cu tobogane, leagăne și panouri fotovoltaice, complex de joacă cu elemente de cățărare, ansamblu de joacă din lemn tip fortăreață (cetate), căsuțe pentru copii, diverse tipuri de jocuri interactive și un minipanou de baschet cu figurine. 

Prin această achiziție se urmărește modificarea aspectului general al locurilor de joacă pentru copii, prin remodernizarea acestora cu alte tipuri și modele de aparate decât cele existente în prezent. Un aspect însemnat este reprezentat de atenția acordată echipamentelor dedicate copiilor cu dizabilități și micuților cu vârste sub 3 ani.

Licitația lansată de Primărie este deschisă până în prima parte a lunii aprilie 2023. 

În urmă cu doi ani de zile, Primăria Cluj-Napoca lansa o licitație de peste 8 milioane de lei pentru achiziționarea mai multor aparate de joacă pentru copii. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Aparate de joacă pentru copiii cu dizabilități. Parcurile vor fi dotate cu panouri fotovoltaice

Primăria pune la bătaie 1,3 mil. € pentru reparația aparatelor de joacă în Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter