Administrație
Regenerarea zonei industriale Plevnei-IRA, pasul necesar pentru trecerea de la industrial la urban
Transportul intermodal presupune călătoria cu două sau mai mult mijloace de transport diferite, iar transferul între ele se face foarte simplu și ușor, cu o deplasare minimă ca distanță. Locul unde opresc aceste mijloace de transport în comun este stația intermodală, un spațiu relativ mic, în care se efectuează transbordarea pasagerilor, cu un efort redus.
Zona străzilor Plevnei - Beiușului - Pod IRA, până la Bulevardul Muncii, va trece printr-un amplu proces de regenerare
n Cluj-Napoca s-a mai discutat în trecut despre realizarea unor astfel de stații, cel mai bun exemplu – care din păcate nu s-a concretizat încă – fiind cel de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca. În schimb, conform actualelor planuri ale autorităților locale, există șanse mari ca în următorii 3-4 ani să existe o astfel de stație intermodală de transport în zona IRA. Aici ar urma să oprească viitorul metrou, trenul metropolitan, precum și mijloacele de transport actuale – autobuz și troleibuz. Tot aici vor exista rasteluri pentru biciclete, precum și acces pietonal la viitorul parc de lângă Expo Transilvania.
Citește și:
Are nevoie Clujul de regenerare urbană? O fostă zonă industrială a Clujului va fi transformată într-un cartier modern
Această accesibilitate deosebită și rar întâlnită în Cluj vine ca o oportunitate foarte bună pentru cetățenii din zonă. Printre beneficiari vor fi și viitorii locuitori ai mini-cartierului care urmează să fie construit de Prime Kapital, pe locul actualei platforme industriale dintre strada Plevnei și strada Câmpul Pâinii (care urmează să devină un bulevard important al orașului, printr-un proiect demarat deja de Primărie).
În cadrul acestui proiect, urmează să fie construite peste 1.400 de apartamente, spații de birouri cu peste 49.000 metri pătrați închiriabili și un centru comercial.
Asta înseamnă că peste 10.000 de clujeni vor putea ajunge zilnic acasă, la muncă sau la cumpărături folosind mijloace de transport în comun, prin stația intermodală IRA, renunțând astfel la deplasarea cu mașina personală și implicit reducând aglomerația de pe străzile municipiului.
Proprietarii viitoarelor locuințe edificate de dezvoltatorul Prime Kapital vor avea numeroase opțiuni de călătorie, având posibilitatea de a ajunge cu ușurință în aproape toate părțile orașului și chiar în comunele din zona metropolitană, fără a apela la mașini, folosind doar metroul, trenul, autobuzul, troleibuzul și chiar bicicleta. Nivelul de confort și calitatea vieții pe care le vor avea acești locuitori ai Clujului vor fi net superioare, comparabile cu cele ale rezidenților din multe orașe vest-europene, unde astfel de stații integrate de transport intermodal sunt relativ frecvente.
Citește și:
Prime Kapital și MAS au în plan investiții de aproape 2 miliarde de euro pe piața imobiliară din România
Există însă și unele deplasări în afara orașului, pentru care nu există alternativă și trebuie folosită mașina proprie. În acest caz, cei care aleg achiziția unităților locative ridicate de Prime Kapital vor beneficia de parcări subterane, ușor accesibile și supravegheate permanent, astfel că vehiculele vor putea fi ținute în siguranță, într-un spațiu dedicat, fără a încurca traficul, fără a incomoda pietonii și fără a afecta zonele verzi.
Proiectul încurajează de asemenea și mersul de jos. Zonele pietonale vor fi generoase, iar spațiul în care se face această dezvoltare imobiliară va fi conectat cu ieșiri și pasarele pentru pietoni, în toate direcțiile, astfel că o persoană din zonă va ajunge cu ușurință pe jos până la stația IRA, la parcul Aurel Vlaicu, la piața agroalimentară, precum și în zona industrială din nord și la viitorul culoar verde-albastru care va fi creat de-a lungul râului Someș.
Clujenii care vor locui aici vor avea posibilitatea de a face cumpărăturile, a merge la birou, a duce copilul la grădiniță și a se relaxa, deplasându-se doar pe jos sau pe două roți, în câteva minute iar pentru majoritatea călătoriilor în afara zonei, vor folosi transportul în comun.
Proiectul imobiliar Prime Kapital este deci privilegiat, fiind singurul din Cluj de o asemenea anvergură, aflat la mică distanță de o stație intermodală de transport.
Despre Prime Kapital
Prime Kapital este un investitor, dezvoltator și operator imobiliar cu o prezență semnificativă pe piața din România. Lansat în 2016, Prime Kapital a intrat într-un parteneriat de tip joint-venture (DJV) cu MAS PLC, investitor în, și operator de, proprietăți sustenabile cu o prezență puternică în Europa Centrală și de Est (ECE). Cei doi parteneri investesc predominant în active de retail, proiecte rezidențiale atent selectate și, în funcție de oportunități, în alte sectoare imobiliare. Din 2016, Prime Kapital a livrat aproximativ 200.000 m2 de spații de retail în 15 orașe din întreaga țară. În plus, dezvoltatorul și partenerul său și-au anunțat intrarea pe piața rezidențială în 2018 și au livrat primul lor proiect de înaltă calitate în București. În prezent, Prime Kapital și MAS PLC au în dezvoltare aproximativ 14.400 de unități, și proiecte rezidențiale în curs de construcție în București, Iași și Ploiești. În total, Prime Kapital și MAS PLC au în plan dezvoltarea de proiecte de retail, birouri și proiecte rezidențiale, cu o valoare de piață agregată de aproape 2 miliarde de euro.
CITEȘTE ȘI: