Administrație

Așteptarea a luat sfârșit! Strada Dragalina va fi redată circulației începând de miercuri

Strada Dragalina va fi redată traficului începând de miercuri, 17 mai. Compania de Apă „Someș” a anunțat finalizarea lucrărilor de înlocuire a rețelei de apă în cursul zilei de marți.

Strada Dragalina va fi redată traficului începând de miercuri/ Foto: Consiliul Judetean Cluj Strada Dragalina va fi redată traficului începând de miercuri/ Foto: Consiliul Judetean Cluj

 

 


Strada Dragalina va fi redată traficului începând de miercuri, 17 mai.

 


Compania de Apă „Someș”, societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, anunță finalizarea, în cursul zilei de marți, 16 mai, lucrărilor de înlocuire a rețelei de apă pe strada Dragalina din Cluj-Napoca.

Investiția este parte a contractului finanțat din fonduri europene ce prevede reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare de pe circa 100 de străzi și tronsoane de străzi din municipiul Cluj-Napoca.


„Antreprenorul lucrărilor a dat asigurări că în această seară se vor finaliza operațiunile pe această importantă stradă din zona centrală a municipiului, astfel încât, începând chiar de mâine, aceasta să fie redată circulației. Este vorba despre așternerea ultimului strat de asfalt pe secțiunea cuprinsă între bifurcația străzilor Mamaia-Dragalina și începutul străzii Eremia Grigorescu. Ne bucurăm că am reușit să finalizăm lucrările cu o lună mai devreme decât prevedea contractul”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În perioada imediat următoare, după primirea autorizațiilor de spargere, Compania de Apă „Someș” va începe lucrările de înlocuire a conductei de apă pe  străzile Republicii (100 de metri de la intersecția cu str. Observatorului) și Jupiter. De asemenea, în cursul acestei săptămâni vor începe lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Craiova, prin tehnici non-invazive, fără săpătură și înlocuire fizică.


Amintim faptul că întregul contract are o valoare de peste 124.000.000 lei, investiția fiind parte a mega-proiectului european finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare - POIM 2014-2020. Acesta prevede înlocuirea actualelor rețele de alimentare cu apă pe 32 de străzi și tronsoane, acoperind 20 de km. Totodată, vor fi reabilitați, inclusiv pe interior, 7,5 km de conducte de transport al apei, de pe 7 străzi. În același timp, vor fi reabilitați și înlocuiți 23,5 km de conducte de canalizare și de racord, de pe 68 de străzi și tronsoane de străzi.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Lucrări în ritm alert! Asfaltare pe strada Dragalina: „Să fie 20 Mai o minune pentru șoferi?” FOTO/VIDEO din dronă

POZA ZILEI. Vechea piatră cubică de pe strada Dragalina a ieșit la lumină

Ultimele Stiri
abonare newsletter