Administrație
Protestul profesorilor s-a mutat în fața Primăriei Cluj, unde premierul Nicolae Ciucă e așteptat să sosească pentru semnarea contractului la metrou
Protestul sindicaliștilor din învățământ s-a mutat în fața Primăriei Cluj-Napoca, acolo unde premierul Nicolae Ciucă e așteptat să sosească din moment în moment pentru semnarea contractului la metrou. Zona e împânzită de jandarmi.

Sunt sute de participanți la mitingul profesorilor de la Cluj, în cea de a patra zi a grevei generale. Sindicaliștii au blocat traficul în centrul orașului.

La Cluj-Napoca, sute de profesori au protestat în stradă, în fața Prefecturii: „Vă rugăm să respectați munca celor devotați”.

Mesaje de pe pancartele profesorilor: „Nu vrem pensii speciale, vrem salarii normale!”, „Mereu sacrificați, niciodată respectați”, „Facturile nu se plătesc cu vocație”, „Empatie noi primim, dar salari ne dorim”, „2% nu ajută”, „Salvați educația, susțineți educația”.

Acum, protestul s-a mutat în fața Primăriei Cluj-Napoca. Premierul Nicolae Ciucă va ajunge aici în jurul orei 15.30 pentru semnarea contractului la metrou, alături de primarul Emil Boc.

CITEȘTE ȘI: