Administrație
Lucrările de modernizare a DJ 172A, parte a Drumului Bistriței – Lot 1, realizate în proporție de peste 65%
Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga, se derulează în ritm susținut, stadiul fizic fiind de peste 65%
Modernizarea drumului județean DJ 172A/ Foto: Consiliul Județean Cluj
Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană care vizează realizarea Drumului Bistriței – LOT 1 se derulează în ritm susținut, stadiul fizic fiind de peste 65%.
Este vizat, astfel, un sector de drum în lungime de aproape 6,5 kilometri, mai exact între kilometrul 33+000 și kilometrul 39+452.
CITEȘTE ȘI:
Licitație lansată pentru continuarea lucrărilor de modernizare pe lotul I din Drumul Bistriței
Pasarela pietonală de peste Someș, deja mâzgălită! Are prima „pată de culoare nedorită” și nici nu a fost inaugurată încă
„Odată finalizate lucrările de modernizare și reabilitare a drumului județean, mai exact în cursul lunii octombrie a acestui an, vom realiza o nouă legătură cu județul Bistrița-Năsăud, cu efecte pozitive din toate punctele de vedere în ceea ce privește dezvoltarea acestei zone a județului”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În această etapă, operațiunile constau în lucrări care vizează sistemul rutier pe toată lungimea sectorului de drum, prin derularea de lucrări pregătitoare și premergătoare asfaltării în două straturi, respectiv binder și start de uzură.
De asemenea, au fost finalizate în totalitate lucrările de consolidare a drumului, de realizare a rigolelor carosabile și a canalizației tehnice destinată montării fibrei optice, serviciilor de telefonie, etc.
Tot până în acest moment, accesele la proprietăți au fost realizate în proporție de 60%.
Termenul de finalizare a lucrărilor este luna octombrie 2023.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: