Administrație
Lucrările la malurile Someșului, pe ultima sută de metri. Zona Grigorescu, mai verde cu 1,2 hectare. GALERIE FOTO
Lucrările la malurile Someșului din cartierul Grigorescu se află pe ultima sută de metri. În luna noiembrie, acestea trebuie să fie finalizate și să intre în faza de recepție.
Lucrările la malurile Someșului sunt aproape finalizate / Foto: Municipiul Cluj-Napoca
Primăria Cluj-Napoca a anunțat că în această perioadă se lucrează la pontoane, taluzuri, se continuă însămânțările, finisaje la diverse componente și pregătiri pentru plantările de toamnă, în proiectul de revitalizare a malurilor Someșului.
„Lucrările sunt în ultima etapă, iar în cursul lunii noiembrie proiectul intră în faza de recepție”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Proiectul este rezultatul unui concurs internaţional de soluţii derulat de Primăria Cluj-Napoca împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România; câştigătorul a fost desemnat de un juriu internaţional. Proiectul echipei Pràctica a obţinut premiul Share Building Awards şi a fost apreciat în cadrul Bienalei de la Veneţia, fiind considerat un exemplu de bune practici la nivel european pentru efortul de regenerare a râului și transformarea acestuia într-o „coloană vertebrală” verde şi ecologică a oraşului.
CITEȘTE ȘI:
Clujul „verde”! Peste 8 milioane de pet-uri s-au adunat în ultimii doi ani. Boc: „Nu sunt mulțumit”
Acesta este completat de proiectele de reabilitare și modernizare a Parcului Armătura și platoului Sălii sporturilor, care s-au finalizat. De asemenea, culoarul verde-albastru la râul Someș este completat de un alt proiect major, cel de reabilitare a Parcului Feroviarilor – care se află în ultimul stadiu de lucrări – și, în afara arealului municipiului, de proiectul „Someșul metropolitan”.
Mai mult verde în Grigorescu
Prin ansamblul lucrărilor care se execută în zona Grigorescu, zonele verzi se extind – suprafaţa totală de spaţii verzi creşte cu 1,2 hectare, iar spațiile publice de pe ambele maluri sunt refăcute, fauna și flora locală reintrodusă pe malurile Someșului.
Prin implementarea acestui proiect creşte numărul de arbori, fiind plantate mai multe specii locale – 957 noi arbori. Se creează un aliniament de tei de-a lungul malului râului, însoțit de tufișuri joase care va funcționa ca tampon de securitate între drumul pentru vehicule și banda de biciclete. Pentru zonele cu activitate intensă, precum terenurile de sport sau locurile de joacă, sunt prevăzuți arbori cu frunze mari (castani, stejari şi ulmi).
În terasele mai apropiate de apă, un aliniament de frasini urmează zonele pietonale. În spaţiile care se modifică în lățime, precum Plaja sau parcul La Butuci, sunt incluse grupuri de arbuşti. Aceste amenajări sunt un element fundamental al proiectului datorită potențialului de a încuraja și a da refugiu biodiversității care va declanșa un proces natural de regenerare.
CITEȘTE ȘI:
Revitalizarea Turnului Pompierilor, proiect nominalizat pentru un prestigios premiu de arhitectură din Europa
Activități principale din proiect:
– construirea de piste și extinderea traseelor pentru bicicliști
– construirea/modernizarea/extinderea de zone și trasee pietonale
– realizarea unui nou pod pietonal/velo (zona Grigorescu)
– amenajarea malurilor Someșului mic fără diminuarea efectelor sistemelor actuale de protecție la inundații și fără diminuarea tranzitului de debit; lucrări de sistematizare a taluzului în vederea facilitării accesului la apă, pe infrastructură de tip rigid
– investiții destinate transportului electric și nemotorizat
– creşterea accesibilităţii şi atractivităţii pietonale – remodelarea malurilor Someșului în vederea unei mai bune accesibilități pietonale la apă, amplasarea de gradene și platforme
– modernizarea amenajărilor de agreement, sport și joacă de pe traseu
– instalarea de mobilier urban – bănci, coșuri de gunoi, parcări biciclete, cișmele apă potabilă etc.
– modernizarea si eficientizarea sistemului de iluminat public prin folosirea aparatelor de iluminat cu surse LED, cu componente de comunicatie wireless ce permit programarea acestora pentru funcționarea pe diferite nivele de putere, pe diferite paliere orare (sistem de telegestiune).
Executant: Asocierea ACI Cluj (lider) – Socot S.A. – Simacek Facility Services.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: