Administrație

Centru de servicii sociale, în valoare de 2,7 milioane de euro, pentru persoanele vulnerabile din Pata Rât

Un centru de zi cu profil social urmează să fie realizat pe strada Platanilor din Pata Rât. Proiectul trebuie realizat în doi ani de zile.

Pata Rât/Foto: monitorulcj.ro Pata Rât/Foto: monitorulcj.ro

 

 


În ianuarie 2023, în cadrul ședinței de prezentare a bugetului municipiului Cluj-Napoca 2023, edilul Emil Boc anunța realizarea unui centru social pentru persoanele vulnerabile din Pata Rât. 

 


Printre cele 18 obiective la care lucrările trebuiau să înceapă în acest an, urmând să se încheie în 2024, figura și proiectul unei hale adaptate pentru servicii sociale, cultural educative și sport pentru zona Pata Rât.

Proiecte pentru care încep lucrările în teren, în 2023/foto: monitorulcj.ro
Proiecte pentru care lucrările în teren erau programate să înceapă în 2023/Foto: monitorulcj.ro

Pe final de an, consilierii locali vor aproba proiectul viitorului centru social de zi din Pata Rât, investiție ce urmează să fie realizată în 24 de luni, adică doi ani de zile. Potrivit celui mai optimist scenariu, noul centru ar putea fi deschis în 2026. 


„Se aprobă documentația tehnică și indicatorii tehnico economici pentru obiectivul de investiții „Reconversie hală existentă, refațadizare, modificare volumetrie șarpantă, schimbare de destinație în centru social de zi, amenajări exterioare și împrejmuire, organizare de șantier, strada Platanilor nr.37 din municipiul Cluj-Napoca”, se arată în proiectul ce va fi aprobat de consilierii locali la începutul lunii noiembrie 2023. 

CITEȘTE ȘI: 
Hală dedicată activităților cultural-educative și sportive pentru Pata Rât. Proiectele sociale ale Clujului în 2023

Valoarea totală a investiției – 13.497.302 lei cu TVA


Finanțarea investiției: Bugetul local și alte surse legal constituite.

Durata de realizare – 24 de luni. 


Centru de servicii sociale în Pata Rât

„Prin reconversia halei existente, se vor acoperi unele nevoi stringente ale comunităților din zona Pata Rât, punând la dispoziția copiilor o serie de dotări pentru asigurarea activităților extrașcolare, cu scopul menținerii acestora în sistemul de învățământ și a îmbunătăți frecvența lor la cursuri”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre citat. 

În urmă cu doi ani de zile, Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM) din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a primit în administrare imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Platanilor f.n. (ulterior nr.37), compus din teren cu suprafața de 2.805 mp, și construcția – hală pe structură metalică, cu suprafața construită la sol de 790 mp, cu regim de înălțime P, pentru implementarea proiectului „Intervenții integrate replicabile pentru locuire incluzivă și combaterea marginalizării în Zona Metropolitană Cluj – Pata Cluj 2”, în parteneriat cu ADI-ZMC, Universitatea Babeș-Bolyai, Primăria Bergen (Norvegia) și Direcția de Asistență Socială și Medicală, finanțat prin granturi SEE și norvegiene. 

Pentru creșterea capacității și diversificarea serviciilor sociale oferite, au fost realizate demersuri pentru adaptarea imobilului mai sus amintit (teren și clădire/hală).

Potrivit documentației publicate de adminsitrația locală, principala funcțiune a centrului de zi ce va fi realizat prin reconversia halei existente, constă într-o sală de sport pentru sporturi de echipă și individuale, o sală multifuncțională de evenimente, o zonă pentru asigurarea igienei (dușuri și mașini de spălat), birouri pentru organizații non profit și săli pentru consiliere, precum și o sală cu funcție de mediatecă și after-school. 

De asemenea, centrul social de zi urmează să ofere și spații dedicate părinților pentru consiliere și sprijin. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Hală dedicată activităților cultural-educative și sportive pentru Pata Rât. Proiectele sociale ale Clujului în 2023

Clujul realizează 21 de proiecte în acest an și dă startul pentru alte investiții care se vor încheia în 2024

Ultimele Stiri
abonare newsletter