Administrație

Ce înseamnă să ai autostrăzi? „A ajuns să fie mai rapid să mergi de la Cluj la Budapesta prin Timișoara”

Distanța dintre Cluj-Napoca și Budapesta este de 452 km, dar din cauza lipsei de autostrăzi, clujenii ajung mai repede în Budapesta prin Timișoara, nu prin Oradea.

Drum de legătură Autostrada A3/Foto Asociația Pro Infrastructura - Facebook Drum de legătură Autostrada A3/Foto Asociația Pro Infrastructura - Facebook

 

 


Clujenii s-au obișnuit cu „drumul clasic” de la Cluj-Napoca la Budapesta prin Oradea, însă Dragoș Vana, clujeanul care realizează „Harta Șpăgii” din spitalele din România, a oferit clujenilor un pont pentru a ajunge mai repede la Budapesta prin Timișoara.

 


„Ce înseamnă să ai autostrăzi… m-am uitat azi dimineață și a ajuns să fie mai rapid să mergi de la Cluj la Budapesta prin Timișoara, un drum integral pe autostradă și cu 200 km mai lung decât “drumul clasic” prin Oradea.

Să nu mai zic de oboseală, siguranța în trafic, nervi. Pe drumul clasic ajungi la Budapesta și tot ce îți dorești este să dormi, pe autostrada ajungi acolo și iesi direct în Szimpla…


Să nu mai zic că dacă am avea un tren rapid ar fi un drum de maxim 2 ore (…) ca să merg la București o să ajung să o iau pe la Polul Nord și să urc prin Africa ca să evit traficul de pe Valea Oltului”, a transmis Dragoș Vana.

România a atins cu greu numărul de 1.000 de km de autostrăzi și drumuri expres

Potrivit datelor oficiale, în 2024, România are contracte de infrastructură în execuție pentru mai bine de 800 de km de drum de mare viteză. Pe baza unor scenarii optimiste, în total, la finalul acestui an ar putea fi dați în folosință peste 150 de km de autostradă și drum expres. 


În prezent, România numără 1.074 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, odată cu inaugurarea secțiunii Chețani-Câmpia Turzii (A3), dar și a deschiderii traficului pe segmentul Nușfalău-Suplacu de Barcău, din septembrie 2023.  

În același timp, 21 de județe au încheiat anul trecut fără niciun kilometru de autostradă. 


Potrivit unui clasament al județelor cu cel mai mare număr de kilometri de autostradă, Clujul se plasează pe locul șapte. De altfel, potrivit specialiștilor, lungimea autostrăzilor/drumurilor expres pe județe este în strânsă legătură cu dezvoltarea economică a acestora.

Clujul, în TOP 10 după numărul de kilometri de autostradă

Harta distribuției kilometrilor de drumuri rapide pe fiecare județ, la finalul anului 2023, plasează Timișul pe prima poziție, fiind județul cu cea mai dezvoltată infrastructură rutieră (drumuri de mare viteză) 106 kilometri de autostradă (A1 și A6). Pe locul secund este Călărași cu 103 kilometri din Autostrada Soarelui A2. De asemenea, județul Alba este inclus în TOP 3, cu 98 de kilometri de autostradă (A1 și A10).
Clasamentul județelor cu cei mai mulți kilometri de drumuri rapide:
-Timiş 106
-Călăraşi 103
-Alba 98
-Bucureşti + Ilfov 91
-Constanţa 88
-Hunedoara 81
-Cluj 79
-Olt 72
-Sibiu 67
-Arad 65
-Mureş 44
-Argeş 40
-Giurgiu 32
-Dâmboviţa 31
-Prahova 30
-Ialomiţa 17
-Bacău 16
-Sălaj 14
-Braşov 6
-Bihor 5

Distribuția kilometrilor de drumuri rapide pe fiecare județ, la finalul anului 2023/Foto: pecifre.ro

Pe de altă parte, 21 de județe din România termină anul 2023 fără niciun kilometru de autostradă și drum expres:

Bistriţa-Năsăud 0 km, Botoşani 0 km, Brăila 0 km, Buzău 0 km, Caraş-Severin 0 km, Covasna 0 km, Dolj 0 km, Galaţi 0 km, Gorj 0 km, Harghita 0 km, Iaşi 0 km, Maramureş 0 km, Mehedinţi 0 km, Neamţ 0 km, Satu Mare 0 km, Suceava 0 km, Teleorman 0 km, Tulcea 0 km, Vâlcea 0 km, Vaslui 0 km, Vrancea 0 km. 

Astfel, dezvoltarea rețelei de drumuri rapide este încă deficitară în multe județe ale României.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

TOPUL autostrăzilor cu cea mai mare finanțare și număr de kilometri contractați în 2024. Autostrada Transilvania, buget de peste 900 milioane de lei.

Mobilizare impresionantă pentru legarea graniței cu Ucraina la autostradă. 3.000 de muncitori și sute de utilitare lucrează 24 din 24 pe Autostrada Moldovei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter