Administrație
Metroul din Cluj este un proiect ambițios și inovator, primul mare proiect „la cheie” din România și unul dintre cele mai mari din Europa
Constructorul, asocierea Gulermak-Alstom-Arcada, are o experiență vastă în domeniu și a mai realizat proiecte de metrou în Paris, Istanbul, Dubai, America de Nord și Centrală.
Șerban Iorga, Director de proiect Alstom pentru Metroul din Cluj/ Foto: Oleg Ghilas - monitorulcj.ro
Constructorul metroului din Cluj, Gulermak-Alstom-Arcada, o asociere cu experiență în construcția metroului din Paris, Istanbul, Dubai și alte zone importante de pe tot globul, a venit ca să explice cum va arăta metroul din orașul nostru.
Șerban Iorga, Director de proiect Alstom pentru Metroul din Cluj: „Venim cu experiență de zeci de ani în proiecte de infrastructură și sisteme de metrou. Construim linii de metrou în Paris, Istanbul, Atena, Varșovia, Dubai, proiect la care am lucrat cu colegii de la Gulermak și multe altele, din India până în America de Nord și Centrală.
Toate aceste proiecte le-au permis specialiștilor noștri să dobândească o experiență valoroasă, fiind capabili să proiecteze și să execute proiecte de metrou în orice condiții, indiferent de cât de mare ar fi provocarea din punct de vedere tehnic”
Contractul pentru proiectarea și execuția Magistralei M 1 Cluj-Napoca a fost semnat cu Asocierea Gulermak-Alstom-Arcada pentru aproape 2 miliarde de euro, fiind cel mai mare contract pentru infrastructura de transport atribuit până acum.
Prin contractul de finanțare se asigură 13,69 miliarde de lei (din care 1,48 miliarde de lei din PNRR) pentru cele două etape necesare construcției Magistralei 1 a metroului clujean. Fondurile vor fi folosite pentru proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a liniei de metrou ușor în zona metropolitană Cluj-Napoca (21,03 km), a celor 19 stații și a depoului.
CITEȘTE ȘI:
Au început lucrările la Magistrala I de metrou din Cluj. Emil Boc: „El se va integra cu două proiecte mari”
Constructor: „Un proiect ambițios și inovator pentru România”
Șerban Iorga a vorbit în cadrul ceremoniei despre cum va arăta metroul din Cluj. Potrivit acestuia, Magistrala 1 va fi prima linie de metrou complet automatizată.
„Magistrala 1 de metrou Cluj este un proiect ambițios și inovator pentru România, fiind prima linia de metrou complet automatizată. Este un proiect de pionerat și cel mai mare proiect la cheie din țară și unul dintre cele mai mari din Europa.
Linia de metrou va fi în întregime subterană și va străbate zona metropolitană Cluj-Napoca pe o lungime de 21 de kilometri având 19 stații și un depou. Fiind construită din două tuneluri circulare, fiecare având o cale de rulare și un diametru interior de 5,5 metri. Ambele tuneluri vor fi forate cu aparate specializate pentru aceste lucrări, așa numitele TBM-uri sau cum le spunem în limbaj popular cârtițe sau șobolani”, a transmis constructorul.
Ce adâncime vor avea tunelurile care vor străbate Floreștiul și Clujul?
„În prima a lucrărilor, între stațiile Țara Moților și Mănăștur, tunelele vor avea o adâncime între 26 și 67 de metri. Plecând din Sfânta Maria până în Piața Mărăști și Europa Unită, tunelurile vor fi săpate la o adâncime care variază între 16 și 27 de metri, iar cea de a treia secțiune a metroului, între Piața Mărăști și Muncii, tunelurile o vor străbate la o adâncime între 20 și 29 de metri.
Sistemul de metrou la cheie va avea cea mai modernă tehnologie de automatizare a traficului și anume nivelul IV, incluzând un centru de control integrat care susține funcționarea fără mecanic și servicii de transport de mare capacitate. În cazul metroului nostru, între 15.000 și 21.000 de pasageri pe oră și sens cu succedare a trenurilor de 90 de secunde”, a declarat Șerban Iorga.
Clujul ar putea avea metrou funcțional în 2031
Contractul pentru realizarea metroului din Cluj a fost semnat în 25 mai 2023. Este vorba de cel mai mare contract din sectorul transporturilor parafat în ultimii ani, cu o valoare de 9 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei fonduri din PNRR.
Termenul de realizare este de 8 ani, și cuprinde 12 luni pentru etapa de proiectare și 7 ani pentru execuția lucrărilor.
Astfel, metroul din Cluj ar putea fi realizat până în 2031, potrivit asigurărilor oferite de administrația locală.
„Termenul final este 2031 cu întregul traseu, 19 stații. Primăria și-a îndeplinit toate cerințele până acum, a respectat jaloanele și noi am făcut tot ce trebuia pentru a ne încadra în termenele prevăzute în PNRR”, declara primarul Emil Boc cu ocazia semnării contractului pentru metrou.
Care este traseul metroului?
Primele trei stații din metroul din Cluj vor deservii zone de locuințe de densitate medie din Florești. Stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorului Spital Regional de Urgență și a centrului comercial.
Stațiile 6, 7 și 8 deservesc cartierul Mănăștur, iar apoi linia urmează magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști.
De aici, o ramură a liniei continuă înspre zona industrială Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură va deservi cartierele Gheorgheni și Sopor, unde este amplasat și Depoul suprateran.
Întreaga linie de metrou este subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou.
Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 21.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: