Administrație

Dezvoltarea zonei de nord a Clujului după conceptul „orașului de 15 minute”. Viceprimarul Dan Tarcea: „Să avem funcțiuni suplimentare, ca cetățenii care locuiesc acolo să nu mai fie nevoiți să migreze”.

Zona de nord a Clujului este în proces de restructurare, iar în urma proiectelor de tip mixed-use dezvoltate în locul fostul platforme industriale oamenii vor dispune de facilități după principiul unui „oraș de 15 minute”.

Viceprimarul Dan Tarcea, despre dezvoltarea coerentă a zonei de nord a Clujului: „Să avem funcțiuni suplimentare, ca cetățenii care locuiesc acolo să nu mai fie nevoiți să migreze”.|Foto: Primăria Cluj-Napoca Viceprimarul Dan Tarcea, despre dezvoltarea coerentă a zonei de nord a Clujului: „Să avem funcțiuni suplimentare, ca cetățenii care locuiesc acolo să nu mai fie nevoiți să migreze”.|Foto: Primăria Cluj-Napoca

 

 


În zona de nord a Clujului, axa Gara – Pod Ira, inclusiv zona Bulevardul Muncii, se conturează un „cartier” ce va fi dezvoltat după conceptul „orașului de 15 minute”, astfel încât cei care locuiesc în zonă vor dispune de spații de locuire, dar și de infrastructura necesară pentru a nu fi nevoiți să migreze spre alte zone ale orașului. 

„Orașul de 15 minute” în zona de nord a Clujului

Orașul de 15 minute este un concept de planificare urbană în care majoritatea necesităților și serviciilor zilnice, cum ar fi munca, cumpărăturile, educația, îngrijirea sănătății și petrecerea timpului liber să poată fi ușor accesibile prin intermediul unei plimbări pe jos de 15 minute ori printr-o plimbare cu bicicleta.


Astfel, potrivit viceprimarului Dan Tarcea, dincolo de Gara din Cluj-Napoca se conturează un orășel de dimensiunea localității Gherla, cu mii de apartamente, dar și funcțiuni suplimentare necesare pentru o dezvoltare coerentă a zonei. 

„Discutăm aici de o axă Est-Vest, cu proiectele care urmează să fie realizate. 


Mă refer la Liberty, Noroc, Jolidon și alte PUZ-uri care sunt în zonă, adică la o distanță de 15-20 de minute de mers pe jos, discutăm probabil despre un număr de peste 5.000 de apartamente. Aceasta înseamnă că orașul Huedin încape aici. Cu locuirea existentă, ne îndreptăm spre un oraș precum Gherla, un oraș mai mic, pe care noi o să îl avem în următorii ani în această zonă

Un argument pe care mi l-am căutat eu este următorul: «Oare nu ar fi mai bine să avem funcțiuni suplimentare în această zonă, astfel încât cetățenii care locuiesc acolo să nu mai fie nevoiți să migreze?»”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea în cadrul ședinței de Consiliu Local, în cadrul dezbaterilor privind aprobarea PUZ-ului de restructurare urbană a platformei Carbochim


CITEȘTE ȘI: 
Proiectul de restructurare urbană a platformei Carbochim, investiție de 65 de milioane de euro în domeniul public, aprobat în Consiliul Local. Emil Boc: „Aduce un spor de calitate în procesul de modernizare a infrastructurii din Cluj”

Oamenii trebuie să dispună de facilități în zona în care locuiesc, pentru a avea o viață de calitate, a arătat viceprimarul Dan Tarcea. Astfel, un alt proiect care va permite dezvoltarea zonei de nord a municipiului Cluj-Napoca este trenul metropolitan, proiect pentru care Primăria Cluj-Napoca a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană. 

Viceprimarul Dan Tarcea a pledat pentru dezvoltarea coerentă a zonei de nord, prin realizarea de noi facilități și creșterea spațiului verde. 


„Un alt argument pentru dezvoltarea acestui spațiu este că trenul metropolitan trece prin această zonă. Adică discutăm de o zonă adiacentă acestui obiectiv. (...). Oare cât este de nociv ca această zonă să rămână în starea în care este? Care este calitatea spațiului verde, dacă nu se face restructurarea acestor zone?”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cluj-Napoca, apreciat la Bruxelles pentru obiectivele sale ecologice: în ce fel se va transforma zona de nord a orașului?

Cea mai mare investiție de reconversie urbană din România, aprobată de Consiliul Local Cluj-Napoca - jumătate de miliard de euro într-un proiect mixt pe fosta platformă Carbochim

Încă un pas pentru realizarea Trenului Metropolitan din Cluj. Mai multe stații feroviare, pasaje pietonale și parcări auto.

Ultimele Stiri
abonare newsletter