Administrație
Investiții în infrastructura educațională din Cluj. Primăria obține bani europeni pentru lucrările la școala gimnazială din Borhanci.
Proiectul școlii gimnaziale din cartierul Borhanci, unde lucrările de execuție au debutat în iunie 2024, va beneficia de o finanțare substanțială de peste 4 milioane de euro din fonduri europene.
Investiții în infrastructura educațională din Cluj. Primăria obține bani europeni pentru lucrările la școala gimnazială din Borhanci.|Foto: Emil Boc - Facebook
Primăria Cluj-Napoca a obținut o finanțare de 20,9 milioane de lei (peste 4 milioane de euro), bani europeni, pentru realizarea lucrărilor la școala gimnazială din Borhanci.
Finanțare nerambursabilă pentru infrastructura educațională din cartiere
În următoarea ședință de Consiliu local, aleșii locali vor aproba finanțarea europeană pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale, mai exact pentru continuarea lucrărilor la proiectul „Școala Gimnazială cartier Borhanci”, ca parte a unui complex mai amplu ce include infrastructură sportivă, unități de sănătate și un parc, prin fonduri din Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
CITEȘTE ȘI:
Au început lucrările la şcoala gimnazială din Borhanci. Emil Boc: „Va îndeplini toate criteriile unei clădiri verzi europene de ultimă generaţie”
Costul integral al proiectului este estimat la 72,9 milioane de lei, iar cheltuielile eligibile sunt în valoare de 21,3 milioane de lei. Valoarea finanțării nerambursabile este de 20,9 milioane de lei, adică 4,1 milioane de euro. Contribuția municipiului Cluj-Napoca este de 52 de milioane de lei.
27 de săli de clasă pentru 675 de elevi
În vara acestui an, începeau lucrările la Școala Gimnazială din cartierul Borhanci, un proiect cu o capacitate de 27 de săli de clasă pentru un număr de 675 de elevi, după cum urmează:
* 27 de săli de clasă a câte 25 de elevi fiecare clasă
* 3 laboratoare, din care: 2 laboratoare de științe, 1 laborator de informatică
* sală de sport cu vestiare
* sală de mese cu bucătărie și anexe
* cancelarie, birouri
* spații tehnice: grupuri sanitare
* sisteme de instalații și branșamente la rețele de utilități
Proiectul include realizarea a două imobile: unul destinat Școlii Gimnaziale, format din 3 corpuri de clădire, care va avea acoperiș tip terasă circulabilă pe corpul A și necirculabilă pe corpurile B și C, și alăturat o sală de sport care va dispune de un acoperiș de tip terasă circulabilă. De asemenea, va fi amenajată curtea școlii și terenul aferent școlii.
După cum semnala primarul Emil Boc la debutul lucrărilor în teren, noua școală din Borhanci va îndeplini toate criteriile unei clădiri verzi.
„Unitatea de învățământ va dipune de panouri fotovoltaice ce vor asigura necesarul de energie în proporţie de 80% pentru ceea ce înseamnă funcţionarea şcolii”, explica primarul Emil Boc în iunie 2024.
La mijlocul lunii noiembrie, Primăria Cluj-Napoca a emis, joi, autorizația de construire pentru realizarea creșei din cartierul Borhanci, un alt obiectiv important din cadrul hub-ului eudcațional. Astfel, investiția totală pentru hub-ul educațional din Borhanci, care include realizarea unei creșe, a unei grădinițe, a școlii gimnaziale și a unui liceu, precum și a unui bazin de înot, inclusiv a unei păduri-parc de peste 50 hectare ajunge la 100 de milioane de euro.
Complexul educațional va avea o capacitate totală de peste 1.000 de elevi.
Fonduri europene pentru educație de calitate
De altfel, municipalitatea clujeană a obținut, în iulie 2024, încă o finanțare consistentă din fonduri europene, în valoare de 25 de milioane de euro, pentru investiția în infrastructura școlară din Cluj-Napoca.
CITEȘTE ȘI:
Primăria Cluj-Napoca a atras 25 de milioane de euro din fonduri europene pentru construcția noului liceu din Borhanci, extinderea Școlii „Ion Creangă” și dotarea cu echipamente IT a unităților de învățământ din municipiu.
Finanțarea atrasă cuprinde construcția noului Liceu din Borhanci, supraetajarea și reabilitarea Școlii Ion Creangă și dotarea cu echipamente IT a 64 unități de învățământ din întreg orașul.
„Concret, pentru Cluj-Napoca, am semnat astăzi alături de Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, contracte în valoare de 21 milioane de euro pentru construirea noului liceu din cartierul Borhanci și supraetajarea și reabilitarea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Mănăștur. Valoarea finanțării din PNRR este de 11 milioane de euro, în timp ce 10 milioane de euro vor fi acoperite din bugetul local”, a explicat primarul Emil Boc.
Tot atunci au fost semnate o serie de contracte de furnizare în valoare de 3,5 milioane de euro pentru dotarea cu echipamente IT performante a 64 unități de învățământ din toate cartierele Clujului. Aceste dotări fac parte dintr-o finanțare mai mare, de 9 milioane de euro din PNRR, atrasă pentru echiparea corespunzătoare a școlilor din municipiu.
Potrivit datelor oficiale, valoarea totală a proiectelor educaționale din județul Cluj, finanțate din fonduri europene, este de circa 150 de milioane de euro.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: