Administrație
Emil Boc, despre bugetul pe 2025: „Toate proiectele mari ale Clujului au susținere financiară din bugetul țării”
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că toate proiectele majore ale orașului au alocări financiare în bugetul național, ceea ce va duce la continuarea investițiilor.
Investiții pentru dezvoltarea Clujului. Emil Boc: „Toate proiectele mari ale Clujului au susținere financiară din bugetul țării” |Foto: Spitalul Regional de Urgență Cluj - Facebook
Printre acestea se numără Spitalul Regional de Urgență, centura metropolitană, conectarea Clujului la Autostradă, metroul sau electrificarea căii ferate Cluj-Oradea.
„Partea plină a paharului este că toate proiectele mari ale Clujului sunt acolo și au susținere financiară, de la Spitalul Regional de Urgență, la încheierea conectării Clujului la Autostradă, proiect care va fi gata până la mijlocul anului, un proiect major și foarte important, de la centura metropolitană tronsonul 1, care e în lucru, până la centura metropolitană mare, unde suntem în faza finală de licitație și de asemenea proiectul legat de metrou și de electrificarea căii ferate Cluj-Oradea.
CITEȘTE ȘI:
Anul marilor proiecte ale Clujului. Emil Boc: „Sunt investiții de peste patru miliarde euro, care vor face diferența”.
Cel mai important este semnalul pentru Spitalul Regional de Urgență, un proiect fanion, proiectul nostru de suflet pe domeniul sănătății al Clujului. Are bani asigurați, se lucrează ritmic și suntem în grafic pentru finalizarea acestui proiect în 2027”, a explicat edilul, la un post de radio local.
Cele mai importante investiții finanțate de Guvern în Cluj
*Ministerul Sănătății
Construire Spital Regional de Urgență Cluj, cod SMIS 312959 – ANDIS – 2.404.786.000 lei
Extindere și etajare clădire Corp Anexa C4 - Clinica de Chirurgie Cardiovasculară, Calea Moților nr. 19-21 - 4.528.000 lei
*Ministerul Transporturilor
Consolidarea transportului public urban de călători Cluj - Construirea metroului din Cluj Napoca - 310.000.000 lei
Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – SRCF Cluj, stațiile: CF Dej Călători și Beclean pe Someș - 29.884.000 lei
Elaborare SF pentru Drum expres Cluj – Dej – 6.628.000 lei
Autostrada Cluj Vest (Gilău) – Nădășelu și finalizarea lucrărilor la nodul Gilău și conexiunea dintre secțiunea 2B cu subsecțiunea 3A1 - 15.202.000 lei
Elaborare studiu de fezabilitate și întocmire Proiect Autorizare Lucrări la obiectivul Drum Expres pentru realizarea conexiunii dintre autostrada A3 (Turda) și Varianta de ocolire Cluj Est (V.O.C.E) - 466.000 lei
Pasaj de legătură între DN 1C si parcul industrial TETAROM III - 81.422.000 lei
Drum Transregio Feleac TR35, Centura Metropolitană TR35 și drumuri de legătură Etapa I - 748.000 lei
*Ministerul Culturii
Complex Muzeal – Galeria Istorică a Transilvaniei, Cetatea Fetei, Florești – 145.849.000 lei
Restaurarea și amenajarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Restaurarea Teatrului Național „Lucian Blaga” și Operei Naționale Române Cluj-Napoca
*Ministerul Educației și Cercetării
Sală sport multifuncțională, bazin de înot și parking subteran, branșamente, racorduri și amenajări exterioare pentru CSS Viitorul din Cluj-Napoca, strada Argeș -3.000.000 lei
Corp nou de depozit cu acces liber la raft Strada Clinicilor nr 2 – Biblioteca Centrală Universitară - 5.000.000 lei
Construire imobil Facultatea de Matematică-Informatică, împrejmuire, branșamente și racorduri la utilități str. Donath - 2.800.000 lei
Clădire laboratoare de cercetare în inteligența artificială, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Str. Observatorului nr.2 - 5.000.000 lei
Modificare de temă la proiect autorizat cu A.C. 1059 din 30.09.2021: centrul Cultural Studențesc-Amfiteatru, amenajare spații verzi, împrejmuire, rețele, bazin de retenție ape pluviale, post trafo, organizare de șantier, pentru Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca - 5.000.000 lei
Modernizarea infrastructurii educaționale universitare de nutriție și patologie animală a USAMV Cluj-Napoca la Jucu, Strada Dejului, comuna Jucu - 50.000 lei
Centru de Transfer Tehnologic – CTT Biotech Calea Florești – 50.000 lei
Construire centru de transfer tehnologic în nutriție și patologie comparată „COMPAC” JUCU, Jucu-Herghelie - 50.000 lei
Extindere și reabilitare clădire baza de practică Blăjoaia, modificare structură sarpantă pod și refacere învelitoare, împrejmuire și acces auto, modificare instalații din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Comuna Măguri Răcătău - 12.991.000 lei
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: