După ce, în luna aprilie, GOTO Parking a încercat să obțină majorarea tarifelor practicate în parcarea de la Aeroport, decizia fiind amânată pentru o ședință viitoare a forului județean, propunerea revine pe masa consilierilor județeni joi, 30 iunie.
Lucrările de modernizare la două drumuri județene din Cluj, aproximativ 84 de kilometri, vor fi mai scumpe cu 16 milioane de euro. Banii vor fi plătiți de Consiliul Județean și de vină pentru această creștere ar fi noile prețuri la materiale, manoperă, utilaj și transport.
Lucrările de modernizare la Parcurile Feroviarilor și Armătura avansează. Emil Boc a anunțat în ce stadii se află cele două proiecte și care sunt termenele de finalizare a lucrărilor.
Lucrările la strada Eroilor din Florești au început luni, după mai bine de un an de pauză. Primarul Bogdan Pivariu și-a luat angajamentul de a supraveghea lucrările și ritmul în care sunt executate.
Antreprenorul grec desfășoară ultimele lucrări la lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, singurul pe care încă se circulă cu restricții. Alunecarea de teren de la Oiejdea l-a pus în dificultate pe constructor.
Primăria Cluj-Napoca a prelungit a treia oară termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitației de proiectare și execuție a metroului. Noul termen este data de 22 august.
Mai multe străzi din cartierul Grigorescu „scapă” de mașini și revin pietonilor, urmând a fi amenajate după conceptul de stradă „smart” și „walkable city”.
Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul de participare având ca obiect continuarea lucrărilor de modernizare și reabilitare pe Lotul 1 al Drumului Bistriței.