Artă & Cultură

Vrei să vezi cum arată Biserica Sf. Mihail din Piața Unirii? Lucrările de restaurare au fost finalizate. Concert festiv cu ocazia binecuvântării bisericii

Lucrările de reabilitare a Bisericii Sf. Mihail din Piața Unirii au fost, oficial, finalizate. Cu această ocazie, la sfârșitul acestei săptămâni, lăcașul sfânt va găzdui un concert festiv.

 

„Majoritatea locuitorilor orașului nostru urmăresc de câteva luni finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii Sfântul Mihail din piața centrală. După 2 ani de proiectare și 4 ani de lucrări de ample, după folosirea a aproximativ 33.000 de metri pătrați de schele și 14.000 de metri pătrați lucrări de zidărie și fortificație, s-a ajuns în acel moment când toate aceste lucrări se vor termina oficial”, a declarat dirijorul Potyó István.


Cu prilejul inaugurării și binecuvântării bisericii Sfântul Mihail, vineri, 12 august, de la ora 19:00, va avea loc concertul festiv susținut de Corul și Orchestra Sfânta Cecilia, ansamblu care numără mai bine de 100 de muzicieni dăruiți muzicii religioase. 

„Acest moment solemn este totodată mulțumire adusă bunului Dumnezeu și tuturor, care au contribuit la realizarea acestui proiect, drept care se va cânta Te Deum (opera compozitorului János Vajda). Ca fapt inedit în acest concert va fi primă audiție absolută a misei Kolozsvári/Clujene, care a fost compus de Horváth Márton Levente pentru această sărbătoare istorică, iar solistă va fi renumita soprană Erika Miklósa. Intrarea este liberă, vă așteptăm cu drag”, a mai spus Potyó István.

CITEȘTE ȘI:

Concert extraordinar în Biserica Sfântul Mihail din Piața Unirii

Zeci de credincioși s-au adunat duminică la Biserica Sf. Mihail, pentru sfințirea bucatelor de Paștele Catolic. FOTO

Fotografii inedite cu Biserica Sfântul Mihail. A doua cea mai mare biserică romano-catolică din România este în renovare

Ultimele Stiri
abonare newsletter