Artă & Cultură
Visele Roz au Zăbrele la geamuri. O dezbatere despre flagelul drogurilor și dopajului la „BERĂRIA CULTURALĂ”
Flagelul drogurilor reprezintă provocarea cea mai gravă, cea mai toxică, cea mai periculoasă și, în același timp, cea mai delicată încercare la care este supusă societatea și familia românescă. Fiindcă acest flagel acaparator, dominator și distrugător îi afectează în primul rând pe adolescenți și pe tinerii maturi. Adică, afectează viitorul României.
Consumul de droguri și dopajul îi schimbă viitorul celui care merge pe această cale pentru a obține „fericirea” și „succesul” în sport sau în orice alt domeniu competitiv.
De aici vine și titlul celei de-a 107-a ediții a proiectului cultural-artistic și civic „Berăria Culturală”, care a intrat în cel de-al 11-lea an de activitate (mai 2013), fiind astfel cel mai îndelungat, consecvent și tenace proiect de conferințe, dezbateri și evenimente cultural-artistice și acte de caritate din România.
Flagelul traficului și consumului de droguri este, în același timp o gravă problemă de Securitate națională și una de securitate și integritate familială. Provocare și încercare care testează nu doar mecanismele de reacție, control și eradicare ale statului român, ci și reacția umană a fiecărui individ din familia și mediul consumatorului de droguri și substanțe dopante. Dar și al traficantului de asemenea substanțe ilegale.
Cum ne raportăm în fața acestui flagel? Cum reacționăm?
Cu nepăsarea și indolența specific majorității românilor? Cu lentoarea, nepregătirea și lipsa de resurse a statului roman care – recent – prin vocea ministrului justiției s-a predat înainte de luptă, afirmând că statul a pierdut deja lupta contra drogurilor.
La urmă, dar nu în cele din urmă, ne apre în față și întrebarea fundamentală: Știm să reacționăm în fața acestui flagel?
Iată motivul pentru care invitații gazdei și moderatorului „Berăriei Culturale”, jurnalistul și istoricul Ion Novăcescu sunt:
Judecătorul Cristi Danileț
Dânsul este, poate, cel mai implicat public magistrat român în educația juridică a adolescenților și a tinerilor și unul dintre cei mai energici și activi atleți ai luptei contra traficului de droguri și pentru prevenția consumului de substanțe halucinogene de către adolescenți și tineri, în special.
De asemenea, prin nenumăratele sale filipice, judecătorul Danileț avertizează asupra consecințelor penale și nefaste ale recurgerii la substanțele dopante de către cei care vor să ajungă rapid la succes. Domnia sa atrage constant atenția asupra ipocriziei, manifestate public, a unor utilizatori ai dopajului care-și exprimă mirarea și indignarea că sunt acuzați că au folosit o substanță interzisă, despre care n-au știut că generează consecințe penale, sociale și umane grave.
Psihologul Expert judiciar Gabriela Groza
Domnia sa este doctor în psihologie al Școlii doctorale de Psihologie Cognitivă Aplicată, cu teza „Vinovăția și pedeapsa penală – aplicații ale psihologiei cognitive”. Dânsa, fie că a lucrat, în calitate de psihoterapeut, cu persoane dependente, fie că a apărat în calitate de avocat persoane care au fost cercetare penal pentru deținere sau trafic de droguri, a ajuns la aceași concluzie - drogurile sunt principala problemă socială a tinerilor de azi.
Gabriela Groza este cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Psihologie, la Facultatea de Istorie şi Filosofie, specializarea „Studii de Securitate” și la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. De asemenea, este psihoterapeut si psiholog clinician in cadrul Colegiului Psihologilor din România.
Beraria Culturala este un proiect al Fundației Armonia realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj Napoca, precum şi cu sprijinul Consiliul Judetean Cluj.
Eveniment cultural susținut de către Eco Garden Construct.
Sponsori Spirituali: Cărțile Poveștile Minunate ale României și Modernizarea României.1875-1938. Oameni, Idei, Acte și Fapte.
Parteneri: Visit Cluj, Casino Centrul de Cultura Urbana, Cinema Teatru Florin Piersic, PMA Invest și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial.
Producător și gazdă: Ion Novăcescu
Co-producătoare: Dana Patricia Novăcescu
Consultant: Ioana Călin
Filmare live & foto: Caius Borza.
INTRAREA ESTE LIBERĂ!