Auto
Șoferii care folosesc Waze pot primi mai multe amenzi. Aplicațiile de navigație îi împing pe șoferi să „calce” accelerația.
Şoferii care utilizează sisteme de avertizare a radarelor sunt cu aproximativ 50% mai predispuşi să primească amenzi usturătoare pentru depăşirea vitezei legale.
Şoferii care utilizează sisteme de avertizare a radarelor sunt cu aproximativ 50% mai predispuşi să primească amenzi pentru depăşirea vitezei legale| Foto: pixabay.com
Șoferii care folosesc sisteme de avertizare a radarelor au o probabilitate cu aproximativ 50% mai mare de a primi amenzi pentru depășirea vitezei legale, comparativ cu cei care nu utilizează astfel de dispozitive.
Conform unui studiu realizat de un institut belgian specializat în siguranţa rutieră, şoferii care utilizează aplicaţii de navigaţie, precum Waze, pentru a se feri de radare, sunt mai predispuşi la amenzi.
O treime dintre șoferii din Belgia folosesc aplicații care le indică prezența radarului sau a echipajelor de Poliție pe drumuri. Acestea nu numai că cresc riscul de încălcare a legii din partea conducătorilor auto, dar și distrag atenția. Totodată, facilitarea evitării controalelor de poliție, inclusiv cele pentru alcoolemie, este un alt argument major împotriva acestor aplicații.
Institutul belgian recomandă interzicerea notificărilor privind radarele de viteză din aplicații. Mai mult, propune, la fel ca în Germania și Elveția, o schimbare legislativă care să interzică folosirea acestor sisteme care raportează radarele.
În Elveția utilizarea dispozitivului Coyote poate duce la amendă, în timp ce aplicația Waze a fost reglementată pentru a elimina din sistem orice informație despre camerele de viteză.
În România, Waze avertizează asupra radarelor şi prezenţei Poliţiei în trafic, în prezent.
Limite de viteză prevăzute de Codul Rutier
Legislația rutieră stabilește limitele maxime de viteză cu care poate circula un vehicul, în funcție de tipul drumului. Codul Rutier prevede că șoferii trebuie să respecte următoarele limite:
- 130 km/h pe autostradă
- 120 km/h pe drumurile expres
- 100 km/h pe drumurile naţionale europene
- 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B
- 80 km/h pe drumurile naţionale europene
- 50 km/h în localități
Încălcarea acestor reglementări din Codul Rutier se sancționează cu amendă, iar în anumite cazuri și cu suspendarea permisului de conducere:
- 10 – 20 km/h: 330 lei – 495 lei
- 21 – 30 km/h: 660 lei – 825 lei
- 31 – 40 km/h: 990 lei – 1.320 lei
- 41 – 50 km/h: 1.485 lei – 3.300 lei
- peste 50 km/h: 1.485 lei – 3.300 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile
- peste 70 km/h: 1.485 lei – 3.300 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: