Auto
Pedepse mai mari pentru șoferii fără permis care produc accidente!
Proiectul de lege pentru majorarea pedepselor cu închisoarea în cazul persoanelor care conduc fără permis și produc accidente pe drumuri publice a fost adoptat de Senat.
Pedepse mai mari în cazul șoferilor care conduc fără permis şi produc accidente | Foto: arhivă ISU Cluj
Pedepsele privative de libertate cuprinse între 4 şi 8 ani pentru încredinţarea vehiculului unei persoane fără permis, în urma căruia s-a produs un accident, şi între 5 - 10 ani, dacă accidentul s-a soldat cu victime, cresc cu o treime, iar cei care se urcă la volan fără permis vor fi obligaţi să execute pedeapsa, indiferent dacă produc sau nu accident, prevăd două amendamente admise la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, adoptat luni de Senat.
„Cred că în momentul ăsta, împreună cu Legea Anastasia, cu legea care pedepseşte consumul de droguri şi consumul, această lege întregeşte practic scutul de apărare împotriva celor care săvârşesc accidente datorită faptului că în mod voit şi cu bătaie de joc faţă de lege ignoră ideile de siguranţă (...). În momentul în care instanţele de judecată nu vor mai putea aplica pedepse cu suspendare şi în momentul în care cine se urcă la volan beat, drogat, fără permis sau cine încredinţează un autovehicul unei persoane bete sau fără permis, ştiu că nu mai e cale de învoială cu nimeni, cu siguranţă vor deveni mai responsabili, vor deveni mai atenţi la respectarea legii”, a transmis, în plen, senatorul PNL Daniel Fenechiu, iniţiator al acestui proiect legislativ alături de senatorul PSD Robert Cazanciuc.
CITEȘTE ȘI:
Legea Anastasia a scăzut cu 20% numărul de morţi în accidente. Robert Cazanciuc, iniţiatorul proiectului: „Ne vom concentra şi pe şoferii fără permis”.
Un alt amendament admis vizează eliminarea din lege a articolului care se referea la răspunderea celor care încredinţează maşina.
„La ultimul articol care a fost eliminat, articolul se referea la răspunderea celor care încredinţează maşina. Articolul a fost eliminat pentru că există text acoperitor şi, altfel, am fi avut două texte care spun acelaşi lucru. Pe motive de paralelism, s-a eliminat. Pentru că, văzând mai multe texte, există în momentul de faţă acoperire legală pentru aceste situaţii. Cel care încredinţează un autovehicul primeşte o pedeapsă asemenea celui care conduce fără să aibă drept”, a detaliat Cazanciuc.
În opinia senatorului PSD, legislaţia trebuie să atragă atenţia celor care „mai au această uşurinţă” de lăsa cheile de la maşină nesupravegheate.
„Textele în vigoare acoperă această situaţie. Eficienţa va fi legată strict de modul în care instanţele vor aplica acest text. În momentul în care ştii că nu mai poţi primi decât o pedeapsă cu executare, s-ar putea să fii mult mai responsabil când te urci la volan”, a susţinut Cazanciuc.
Totodată, rămâne nemodificat articolul din proiectul de act normativ potrivit căruia „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani”.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal va fi supusă dezbaterii şi votului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: