Economie
În plină criză Blue Air, Wizz Air acaparează piața și anunță extinderi majore! Ce a făcut Wizz Air în 2012 când a falimentat compania Malev?
Compania aeriană ungară Wizz Air a anunțat că, în contextul crizei de la Blue Air, va suplimenta frecvența zborurilor pe mai mult de 30 de rute existente de la Cluj, SIbiu, Iași și Bacău, iar acest lucru se va întâmpla chiar de vineri.
Compania aeriană ungară Wizz Air a anunțat că, în contextul crizei de la Blue Air, va suplimenta frecvența zborurilor pe mai mult de 30 de rute existente de la Cluj, SIbiu, Iași și Bacău, iar acest lucru se va întâmpla chiar de vineri.
Ryanair şi Wizz Air anunţă că pun la dispoziţie bilete cu „tarife de salvare” pentru pasagerii Blue Air afectaţi de anularea curselor.
Wizz Air a lansat o companie cu titlul „Don’t be blue, we got you covered” („Nu fiți albastru, vă acoperim noi”), în care anunță oferte de zboruri de la 49,99 de euro pentru românii afectați de anulările Blue Air.
De asemenea, Wizz Air va mai aduce, de luna viitoare, încă 5 avioane în baza de la București, iar numărul acestora va ajunge astfel la 17. Compania a transmis că menține oferta de preț redus, cu zboruri începând de la 49,99 euro, pentru clienții Blue Air care au rămas blocați în aeroporturi. Aceștia susțin că nu vor face profit pe seama acestor bilete, ele fiind „tarife de salvare”.
„Tariful de 49,99 pentru pasagerii aflați în dificultate este unul corect. Eu încerc să ajung la Budapesta diseară sau mâine și prețul pentru un zbor de o oră este de 300 de euro”, afirmă un reprezentant al companiei.
Reprezentanții Wizz Air atrag însă atenția că numărul acestor bilete este limitat.
„Nu sunt disponibile bilete tot timpul, dar colegii mei lucrează să suplimenteze aceste zboruri. De când s-a lansat oferta aseară, s-au tot făcut rezervări. Multe, nu știm exact câte”, a precizat acesta.
Nu este însă prima dată când Wizz Air profită de o situație oportună. După ce Ryanair a anunțat pe 8 iulie anul acesta că s-au împlinit 34 de ani de la prima cursă, Wizz Air a transmis că oferă, cu această ocazie, 15% pentru pasageri.
Compania aeriană Blue Air a anunțat marți că va suspenda toate zborurile din România, începând de astăzi, 6 septembrie, până Luni, 12 septembrie 2022, din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate.
Compania a anulat chiar și marți, 6 septembrie 2022, mai multe zboruri care urmau să decoleze din București spre destinații din Franța, Croația, Suedia, Grecia, Spania, Israel, Portugalia, Germania etc. De asemenea, au fost anulate și câteva zboruri pe care Blue Air urma să le opereze din Iași și Cluj Napoca spre destinații internaționale.
„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la: distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete; creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății); blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, susțin reprezentanții companiei.
Precedentul Malev
În 2012, compania Malev a anunţat că intră în faliment. Imediat după acest anunț, operatorul low cost Wizz Air a anunţat că va pune la dispoziţia pasagerilor Malev opţiuni de rerutare către şi dinspre Budapesta. Astfel, toţi cei cu zboruri programate au putut achiziţiona bilete Wizz Air la preţuri speciale. „Fiind cel mai mare operator aerian în Europa Centrală şi de Est considerăm că este important să ajutăm pasagerii ale căror planuri de călătorie au fost întrerupte de decizia Malev de a suspenda operaţiunile. În trecut, am furnizat suport în mod similar pasagerilor care au rămas blocaţi din cauza unor transportatori aflaţi în dificultate şi vom continua să ne oferim sprijinul în acest mod”, declara în 2012 György Abrán, director comercial Wizz Air.
Comparație flota Wizz Air vs. Blue Air
În prezent, Wizz Air oferă peste 600 de rute și dispune de 25 de baze operaționale în regiune. Wizz Air deține o flotă tânără, alcătuită dintr-un singur tip de aeronave Airbus din familia A320, incluzând aeronave A320 și un A321ceo. „Avem cea mai nouă și mai modernă flotă dintre companiile aeriene europene concurente. Zburăm în mare parte cu aeronave Airbus A321neo, iar în prezent, vechimea medie a flotei noastre este de cinci ani”, se arată pe site-ul Wizz Air. Numai în 2021, Wizz Air a comandat aproape 200 de noi avioane de la Airbus.
În prezent, Blue Air operează 18 avioane tip Boeing 737 seriile 737-300, 737-500 si 737-800, se arată pe site-ul companiei aeriene.
Bani pentru Tarom
Premierul Nicolae Ciucă a transmis marţi că, din estimările de la acel moment, sunt aproximativ 3.000 de călători blocaţi în aeroporturi din străinătate.
Românii care au de suferit în urma suspendării zborurilor Blue Air vor beneficia de zboruri Tarom, a anunțat, miercuri la prânz, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Banii, 5 milioane de lei din fondul de rezervă, vor fi recuperați de la Blue Air, a mai anunțat Guvernul.
După ce Blue Air a anunțat că suspendă toate zborurile din România din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate, jucătorii din industria aviatică fură o cotă de piață și oferă clienților Blue Air oferte de zbor, fără însă a rata momentul de a ironiza Blue Air.
CITEȘTE ȘI: