Economie
Controale RAR în trafic. Vehicule cu deficienţe tehnice majore, ITP-uri false
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele şase luni ale acestui an, 37.573 de vehicule, la nivelul întregii ţări, iar 45,73% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Bărbat la volan în trafic. Sursă foto depositphotos.com
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (28,09%), emisiile poluante (24,32%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,51%); parbriz, geamuri laterale, lunetă (13,01%).
De asemenea, neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 5,50% dintre vehiculele controlate şi în 1,71% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În plus, în urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 1.589 de autovehicule.
Echipele de control ale RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete, în cazul a 2.500 de vehicule fiind decis faptul că acestea prezintă pericol iminent de accident.
Mai mult, aproximativ 2,9% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP) fals, expirat sau anulat.
La nivelul Capitalei şi al judeţului Ilfov au fost controlate, în primul semestru, 2.411 de vehicule, dintre care 79,22% prezentau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte, iar 593 (24,60%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 18,42% dintre cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării, 11,99 % aveau probleme legate de identificare şi 4,65% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
Totodată, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în regiunea Bucureşti - Ilfov, au fost aplicate 1.745 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 1.541 de certificate de înmatriculare.
„În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară", notează instituţia.
Pe parcursul primelor şase luni ale anului 2022, au fost aplicate, la nivel naţional, 12.869 de sancţiuni, au fost retrase 10.829 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 121 de vehicule şi 181 ITP-uri au fost anulate.
Reprezentanţii RAR precizează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
CITEȘTE ȘI: