Economie
Criză de meseriași! „În cel mult cinci ani, n-o să mai avem în țară instalatori români”
Instalatorii români, pe cale de dispariție în țară. În lipsa forței de muncă locală, angajatorii apelează la muncitori din țările non-UE.
Instalatorii români, pe cale de dispariție în țară. FOTO: Pixabay
Piața muncii din România se confruntă cu o lipsă acută de muncitori și meseriași. Acest lucru este cauzat, pe de o parte, de faptul că tinerii, și nu numai, nu mai sunt dispuși să facă munci fizice, fenomen ce a avut loc, în trecut, și în Vestul Europei, spune Romulus Badea, vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PISM), citat de Radio Europa Liberă.
Angajatorii aduc muncitori din țările non-UE de nevoie, deși ar prefera să lucreze cu românii: ar avea costuri mai mici, s-ar confrunta cu mai puțină birocrație, comunicarea ar fi mai bună și nu ar mai exista diferențe culturale.
În zona livrărilor, de pildă, pe bicicletele din marile orașe merg și livrează mâncare sau colete foarte mulți cetățeni din afara Uniunii Europene.
„Cred că românii preferă să facă Uber, dacă e să păstrăm domeniul. E mult mai confortabil. Stau în mașină, nu-i plouă, nu-i bate soarele, e mult mai confortabil”, susține Badea.
Printre meseriașii pe care nu-i mai are România se numără: instalatorii, electricienii, faianțarii, fierarii betoniști, lăcătușii mecanici.
Vicepreședintele PISM este de părere că, în mai uțin de cinci acni, în România nu vor mai exista instalatori sau electricieni români.
„Am spus că, în cinci ani, cei care ne vor schimba țevile în casă vor fi din Asia sau Africa. Evoluția îmi arată că s-ar putea întâmpla mai repede. Este un fenomen care ia amploare, ca un bulgăre care a început deja să se rostogolească și doar va crește”, spune Romulus Badea, citat de sursa menționată anterior.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: