Economie

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Hidroelectrica, listare istorică la BVB. Mai țineți minte cine a salvat-o de la faliment? Și cum a fost răsplătit pentru asta?”

Ca să clarificăm din capul locului, să vorbesc eu despre listarea Hidroelectrica este ca și cum un broker la bursă ar vorbi despre mecanismul de acțiune al combinației fixe ivacaftor + tezacaftor + elexacaftor.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

 

 


Îndrăznesc totuși să salut listarea IPO a companiei ca pe un succes epic al pieței de capital din România, în general al capitalului românesc. 

 


În primul rând listarea Hidroelectrică este un succes de marketing și PR. Modul în care a fost pregătită listarea, prețul de listare, emoția crescendo, etc. îi face invidioși pe specialiștii în domeniu, Firma de marketing și PR care a stat în spatele proiectului merită felicitată – cel mai simplu exemplu, indice bursier „H2O”, adică oamenii aștia chiar sunt buni, așteptam și un slogan „Hype pe H2O”, cum a propus un coleg. 

„Ce-i drept, s-a investit în marketing și PR”

Ce-i drept, s-a investit în marketing și PR, o mare parte costul listării de 400 de milioane lei sigur acolo s-au dus. 


În al doilea rând, listarea Hidroelectrica este un succes de mișcare masivă de bani. A extras bani albi sau negri din logica imobiliarelor, a importurilor, a cumpărării de bolizi scumpi sau, pur și simplu, a tinerii lor sub pernă și i-a trimis să facă și mai mulți bani pe piața de capital, acolo unde în toate țările care se respectă se joacă în liga mare. Istoricii economici spun că dăinuirea capitalismului a fost posibilă pentru că banii s-au mișcat în piața de capital, unde nici măcar politicul nu poate influența mare lucru, chiar dacă primește din când în când ponturi din interior.

În al treilea rând, poate încă nu a fost percepută această latură idealistă, listarea Hidroelectrică este un succes de patriotism. Românii care au scos banii din buzunar pentru acțiuni Hidroelectrică în loc să își cumpere încă un Porsche au făcut-o și pentru că probabil au înțeles că mâncarea, energia, chimia și apărarea trebuie produse într-o mare măsură în țară. România este astăzi profund captivă din cauza dezindustrializării.   


Piața specialiștilor s-a împărțit imediat în pro și contra subscrierii, astfel încât acum nu ne mai rămâne decât să așteptăm să vedem dacă va învinge teoria planificării strategice pe termen lung sau teoria oportunității imediate.  

Un lucru este sigur. De mâine încolo, când Noua Hidroelectrică va începe să-și numească structurile de conducere, toți ochii vor fi pe viitorul CEO și pe viitorii membrii în CA. Înțelegem din toate discursurile de afaceri sau politice că România va avea în viitorul apropiat abundență de energie din gazul extras din Marea Neagră, din microcentralele nucleare, din fermele eoliene și solare, din păcura și cocsul care încă domină producția de energie. Și, desigur, România va avea energie din apă. Cu un astfel de surplus și o astfel de competiție pe toate drumurile, va fi extrem de greu să te ridici la așteptările pe care le au în acest moment investitorii. 


Între timp v-ați reamintit sau ați dat un google și ați aflat cine a salvat Hidroelectrica de la faliment și cum a fost răsplătit pentru asta. Fără el nu am fi avut astăzi acest succes al capitalului românesc, am fi avut încă un jucător industrial închis.

Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Opinia. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Iuliu Osian. În Cluj-Napoca oare îl mai ține minte cineva pe Iuliu Osian?”

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Patriotismul Economic” a lui Ciolacu si modelul economic din Turcia. Unde o apă la jumătate costă 80 de bani

Ultimele Stiri
abonare newsletter