Economie

12 companii, interesate de proiectul hidrocentralei de la Tarnița-Lăpuștești

Ministrul Energiei a anunțat că 12 companii „puternice” din țară și din străinătate și-au arătat deja interesul pentru studiul de fezabilitate al hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti

12 companii, interesate de proiectul hidrocentralei de la Tarnița. FOTO: Captură ecran/ Youtube: Hai să socializăm 12 companii, interesate de proiectul hidrocentralei de la Tarnița. FOTO: Captură ecran/ Youtube: Hai să socializăm

 

 


Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, că 12 companii din ţară şi străinătate au răspuns apelului Societatăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), în cadrul consultării de piaţă privind studiul de fezabilitatea pentru proiectul centralei hidroenergetice cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, scrie Economedia. Este vorba despre un proiect de pe vremea regimului Ceaușescu și declarat abandonat în urmă cu trei ani de către autorități.

 


„Într-un termen foarte scurt, 12 companii puternice din țară și din străinătate au răspuns apelului SAPE în cadrul consultării de piață privind studiul de fezabilitatea pentru investiția de la Tarnița-Lăpuștești. Salut nivelul extraordinar de interes manifestat și decizia SAPE de a prelungi consultarea cu încă două săptămâni, pentru a putea avea cât mai multe date utile. 

Tarnița-Lăpuștești este un proiect strategic pentru sistemul energetic românesc și o chestiune de demnitate națională. Îl vom face”, a arătat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.


Pe 31 iulie, Sebastian Burduja a afirmat că speră ca proiectul centralei hidroenergetice cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti să fie finalizat în termen de un an. Liberalul a adăugat că valoarea proiectului este de circa un miliard de euro, „cu o putere instalată între 500 de MW şi un GW, probabil patru turbine”.

Investiție de un miliard de euro

Construcția CHEAP Tarnița-Lăpuștești, cu o putere instalată de 1.000 MW, presupunea o investiție de tip greenfield de peste 1 miliard de euro. Proiectul prevedea inițial ca această hidrocentrală să fie construită pe parcursul a 5-7 ani, la 30 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald, cu patru grupuri de 250 MW fiecare.


„Vorbim de, probabil, o valoare de un miliard de euro, aproximativ, o putere instalată între 500 de MW şi 1 GWatt, probabil, patru turbine. Şi ceea ce am făcut este să punem în consultare publică o analiză şi, sigur, un studiu de fezabilitate la nivelul anului 2023. Nu e prima dată când România încearcă să facă acest proiect, dar acum toate elementele sunt că a venit timpul lui”, a transmis ministrul.

Sebastian Burduja a susţinut că şi la nivelul Guvernului României există un angajament ca această investiţie importantă să înainteze. Însă, pentru început, proiectul are nevoie de un studiu de fezabilitate. 


„Un studiu de fezabilitate serios pe care noi îl putem termina în termen de un an de zile, cu siguranţă investitorii vor veni. Şi avem şi posibilitatea de fonduri europene din fondul pentru modernizare”, a explicat ministrul Sebastian Burduja.

Proiectul, „scos de la naftalină”

Un proiect de 1 miliard de euro, cel al hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti din judeţul Cluj, considerat esenţial pentru sistemul energetic al ţării, bate pasul pe loc de 40 de ani. Primele schiţe ale hidrocentralei au fost făcute la mijlocul anilor '70, fiind aleasă ulterior locaţia.

Deși autoritățile descriu proiectul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti ca fiind unul esenţial pentru sistemul energetic al ţării, acţiunile concrete pentru realizarea lui se lasă aşteptate de ani buni. Estimat la valoare de 1 miliard de euro, proiectul a prins contur în urmă cu aproape jumătate de secol, dar nu dă semne că va fi realizat prea curând, deşi e „prioritar” de cel puțin zece ani.

În primăvara lui 2019, fostul ministru liberal al Energiei, relansa, de asemenea proiectul hidrocentralei de la Tarnița-Lăpuștești. 

Și atunci, ca și acum, proiectul a reprezentat o „chestiune obligatorie”, fără a se concretiza însă. 

De altfel, proiectul centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa-Lăpuşteşti a fost inclus şi în anul 2018 în lista proiectelor strategice de investiţii ce urmau a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Proiectul hidrocentralei de la Tarniţa Lăpuşteşti, scos de la naftalină de ministerul Energiei. „România avea datoria să îl facă de acum 40 de ani”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter