Economie

Bani în loc de tichete de masă sau de vacanță, pentru angajați. Patronii cer Guvernului să nu se aplice măsura

Patronii din industria HoReCa cer Guvernului să nu pună bani în loc de tichete de masă pe cardurile angajaților.

Guvernul vrea să dea bani în loc de tichete de masă / Foto: depositphotos.com Guvernul vrea să dea bani în loc de tichete de masă / Foto: depositphotos.com

 

 


Patronatele şi sindicatele se declară îngrijorate de intenţia Guvernului de a introduce alternativa în bani, cu aceleaşi facilităţi fiscale, la toate tipurile de tichete valorice, de la tichete de masă, vouchere de vacanţă, tichete-cadou, până la tichete culturale şi tichete de creşă.

 


Conform unei scrisori deschise semnate de 35 de organizaţii patronale şi sindicale transmisă Executivului, până în urmă cu două luni, în Parlamentul României s-a dezbătut acordarea unor facilităţi suplimentare voucherelor de vacanţă pentru a încuraja sectorul privat să le acorde, iar Guvernul României negocia în Consiliul Tripartit mărirea valorii nominale a tichetelor de masă la 35, respectiv 40 de lei.

„Acum, se discută despre: taxarea suplimentară cu 10% CASS a tichetelor, suspendarea acordării voucherelor de vacanţă pentru sectorul public şi, chiar, acordarea posibilităţii de a se acorda bani în locul tichetelor. Atragem atenţia că transformarea tichetelor în bani ar fi o greşeală majoră. Cel mai mult ar avea de pierdut chiar economia naţională, de aceea nu înţelegem cum o astfel de măsură ar putea fi discutată de Guvernul României. Banii nu vor ajuta la atingerea niciunui obiectiv: nu va mai exista certitudinea fiscalizării acestor sume, practic statul pune la dispoziţie mecanisme de alimentare a economiei subterane, nu se va mai atinge scopul pentru care sunt acordate, banii vor putea fi cheltuiţi pentru ţigări, pentru alcool, pentru jocuri de noroc şi pentru orice altceva, inclusiv în străinătate, nu vor mai putea fi ajutate anumite categorii defavorizate (spre 2,5 milioane de oameni), pentru că va deveni foarte dificilă atragerea fondurilor europene pentru programele sociale, aşa cum s-a întâmplat până în 2020”, atrag atenţia semnatarii scrisorii.


CITEȘTE ȘI:
Valoarea tichetelor de masă crește din august! În 2024 acestea vor ajunge la 40 lei
Românii s-au bucurat prea devreme. Nu toți angajații vor primi tichete de masă majorate!

 

Datele Alianţei pentru Turism relevă faptul că impactul direct al eliminării sau suspendării voucherelor de vacanţă sau acordarea alternativă a banilor este reprezentat de o scădere cu 35% a încasărilor.


Scrisoarea deschisă adresată Guvernului este semnată de cele 24 de organizaţii care acoperă tot spectrul industriei ospitalităţii, reunite sub numele Alianţa pentru Turism (APT), împreună cu Federaţia Patronatelor din Turism (FPTR), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), CNS Cartel Alfa, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Blocul Naţional Sindical (BNS), Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) Constanţa, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Asociaţia Naţională a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimatice şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET). 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Au rămas clujenii fără rable? Nici jumătate din voucherele disponibile pentru casarea mașinilor uzate nu au fost solicitate în Cluj-Napoca

Vouchere culturale pentru elevi, în valoare de 250 de lei. Le pot folosi la concerte, muzee sau în excursii

Românii s-au bucurat prea devreme. Nu toți angajații vor primi tichete de masă majorate!

Valoarea tichetelor de masă va crește din august! În 2024 acestea vor ajunge la 40 lei

Ultimele Stiri
abonare newsletter