Economie
Tinerii sunt stimulați să își găsească un loc de muncă. Ministerul Muncii acordă prime de angajare de 1.000 de lei.
Tinerii care se angajează pot primi diferite stimulente în bani. Anunțul a fost făcut de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Tinerii care se angajează pot primi diferite stimulente în bani/ Foto: depositphotos.com
Ministerul Muncii şi Solidarităţii sociale acordă, prin Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), stimulente tinerilor care se angajează, prima de activare fiind de 1.000 lei pentru angajare minimum trei luni, a anunţat ministerul.
Conform sursei citate, stimulentul de 1.000 lei este acordat tinerilor şomeri neindemnizaţi care îşi găsesc un loc de muncă.
Ministerul Muncii mai acordă prima de inserţie de 1.794 de lei (3xISR) pentru absolvenţii din evidenţele ANOFM care îşi găsesc un loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire.
„Se acordă jumătate din primă la angajare, jumătate după 12 luni”, se menţionează în comunicat.
În ceea ce priveşte primele de mobilitate, acestea sunt:
- de încadrare - maximum 55 lei/zi, timp de 12 luni, pentru tinerii care se încadrează în muncă la o distanţă mai mare de 15 km de domiciliu;
- de instalare -12.500 lei pentru tinerii care îşi schimbă domiciliul pentru că şi-au găsit un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 km de domiciliu;
- de relocare - 900 lei/lună, timp de 36 luni: pentru acoperirea a 75% din cheltuielile de locuire, dar nu mai mult de 900 de lei, pentru tinerii care îşi schimbă domiciliul pentru că şi-au găsit un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 km de domiciliu.
„Integrarea tinerilor pe piaţa muncii este un obiectiv major. De aceea avem măsuri concrete de sprijin în acest sens. Ne dorim ca tinerii să se formeze, să muncească şi să aducă plus-valoare pentru ei şi pentru societate aici, acasă. În egală măsură ne dorim să revină în ţară cât mai mulţi dintre tinerii români plecaţi la muncă peste hotare. Asigurăm şi servicii de consiliere profesională şi de profilare, de formare profesională, dar şi de evaluare şi recunoaştere a competenţelor profesionale obţinute", a declarat Simona Bucura Oprescu, ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: