Economie
Deținuții, trimiși pe șantiere să construiască autostrăzi. Vor primi și bani pentru asta!
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce.
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. |Asociația Pro Infrastructură - Facebook
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNAIR) a iniţiat un parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a da posibilitatea deţinuţilor în regim semi-deschis să lucreze pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres.
Conform unei postări pe propria pagină de Facebook, este vorba exclusiv despre deţinuţii care îşi doresc să lucreze pe şantiere, activitate care, după eliberare, o pot continua, reintegraţi şi calificaţi, ca angajaţi ai constructorilor.
„A fost o discuţie cu Administraţia Penitenciarelor pentru a include deţinuţi în proiectele de drumuri. Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ a fost primul proiect în care am inclus această posibilitate, urmând ca antreprenorul care îşi asumă să folosească forţa de muncă a celor din penitenciare să primească şi un punctaj. Ştiam că au mai fost şantiere unde s-au folosit deţinuţi, unul dintre acestea fiind modernizarea DN 29 D Botoşani-Ştefăneşti, şi aşa ajutăm la reintegrarea în societate a acestora. De asemenea, ştim că este şi un deficit de forţă de muncă pe şantiere. Personalul de la Administraţia Penitenciarelor va răspunde de transportul pe şantier şi pază. Vor primi zile de libertate, li se scade din pedeapsă şi vor primi şi bani. Nu-i obligă nimeni, vor veni doar cei care vor, iar după eliberare pot fi angajaţi de constructori dacă fac treabă. Este vorba doar de deţinuţii în regim semi-deschis”, a explicat directorul CNAIR, Gabriel Budescu, într-un interviu pentru B1 TV.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: