Economie
Aurul se află la un nou vârf istoric, aproape de 1.440 dolari/uncie
<p>Preţul aurului a înregistrat miercuri o cotaţie nemaintâlnită până acum, de 1.440 de dolari/uncie, de la începutul lunii februarie metalul galben avansând cu 7,65%, se arată într-o analiză a X- Trade Brokers DM SA.</p>
'Interesul pieţelor pentru argint a depăşit însă cele mai optimiste aşteptări: nivelul argintului a atins un nou vârf al ultimelor trei decenii, de peste 36,5 dolari/uncie. Din februarie şi până la deschiderea de luni a şedinţelor de tranzacţionare, argintul a câştigat spectaculos, apreciindu-se cu 29,8%. Cele două metale preţioase sunt cumpărate în mod tradiţional în perioade în care investitorii şi populaţia se tem de inflaţie sau de instabilitate politică. De data aceasta, ambele motoare propulsează preţurile aurului şi argintului. ŤDiscursul şefului Fed a indicat că, în ciuda semnalelor de continuare a revenirii economiei americane, politica monetară ultra-relaxată ar putea continua. În condiţiile în care mărfurile agricole şi petrolul continuă să se scumpească, injectarea de lichidităţi e văzută ca generând pericole inflaţioniste, şi acest lucru sprijină la rândul lui cumpărătorii de aur şi argint', a declarat Victor Safta, directorul general al X-Trade Brokers.
Pe de altă parte, riscul unui şoc al ofertei de petrol în condiţiile eventualei extinderi a confruntărilor din Libia către Algeria sau, mai ales, către Arabia Saudită, continuă să agite spiritele.
'Petrolul a reînceput să ocupe un loc central în minţile speculatorilor. Orice semnal de noi conflicte în regiune le-ar da 'o lumină verde cumpărătorilor', iar prin ricoşeu, aurul şi argintul ar avea de câştigat. Doar o eliberare a unor cantităţi din rezerva strategica a SUA ar putea calma lucrurile pe termen scur', a precizat Safta.
Interesul pentru metale preţioase în China este în creştere, se arată în raport. Vânzările de bijuterii şi lingouri de aur ale celui mai mare magazin din Beijing au crescut cu 70% în primele luni ale anului.
Potrivit acestuia, cererea masivă de monede de argint a făcut ca Monetăria SUA să oprească producţia monedelor American Eagle până la recalibrarea stocurilor. Vânzările de monede de argint în SUA au totalizat 6,4 milioane de uncii în ianuarie, record istoric şi un nivel cu peste 50% mai mare decât în orice altă lună de când se publică date, în ultimii 26 de ani.
'În lipsa unei soluţionări rapide a tensiunilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, riscurile geopolitice ar putea continua să susţină apetitul pentru metalele preţioase. 'Aurul şi argintul vor rămâne în atenţia investitorilor câtă vreme Fed continuă să apeleze la tiparniţă şi să minimizeze potenţialul impact al creşterii preţurilor mărfurilor', a mai spus Safta.
X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002. În prezent, compania are sucursale în 19 ţări din Europa, Asia şi America Centrală, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil din fiecare ţară în care îşi desfăşoară activitatea.