Economie

Ce preț ar trebui să plătim pentru „energia ieftină”?

Independenţa energetică a României este privită cu ochi buni de mare parte dintre cetăţeni, considerându-se că printre efectele pozitive ale acesteia se vor număra reducerea preţurilor şi crearea de noi locuri de muncă, potrivit concluziilor unui barometru de opinie realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul.

Românii se tem însă că prin exploatarea intensivă a resurselor ţării ar putea fi create efecte negative asupra mediului înconjurător, mai relevă cercetarea.

„Conform datelor publicate, 43% dintre români preferă ca România să fie independentă energetic, chiar dacă acest lucru presupune unele riscuri pentru mediul înconjurător. În contrapartidă, 36,5% dintre români preferă ca România să nu fie independentă energetic dacă acest lucru înseamnă riscuri pentru mediul înconjurător. 20,5% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare. Dacă eliminăm non-răspunsurile, mai mult de jumătate dintre români susţin opţiunea independenţei energetice, chiar şi în condiţiile unor riscuri de mediu”, se precizează într-un comunicat de presă remis Agerpres de INSCOP.


Rugaţi să se exprime cu privire la impactul asupra preţurilor în cazul independenţei energetice a României prin exploatarea intensivă a resurselor naturale ale ţării, 40,6% dintre cei chestionaţi au răspuns că aceasta va contribui la reducerea preţurilor, 31,2% au opinat că nu va avea niciun impact, 11,4% au susţinut că va antrena o creştere a preţurilor, în timp ce 16,8% nu au ştiut sau nu au răspuns la întrebare.

În ceea ce priveşte efectul exploatării resurselor energetice asupra locurilor de muncă, 60,3% dintre români sunt de părere că independenţa energetică asigurată prin exploatarea resurselor naturale va crea noi locuri de muncă, iar 22% cred că acest lucru nu se va întâmpla. 17,7% ori nu au răspuns la această întrebare, ori au răspuns cu „nu ştiu”.


Cum rămâne cu mediul?

Referitor la consecinţele exploatării resurselor energetice asupra mediului, 44,6% dintre respondenţi cred că va avea efecte negative, în timp ce 22,7% consideră că nu. Numai 9,8% dintre cei intervievaţi susţin că această exploatare va avea efecte pozitive asupra mediului înconjurător, iar 23% reprezintă ponderea non-răspunsurilor la această întrebare.

Potrivit sondajului, cea mai mare parte a celor care consideră oportună independenţa energetică a României în ciuda riscurilor pentru mediul înconjurător sunt bărbaţi – 47,8%, comparativ cu 38,4% – femei. Cifrele mai arată că 32,9% dintre bărbaţi şi 39,9% dintre femei nu susţin independenţa energetică dacă acest lucru înseamnă riscuri pentru mediul înconjurător.


„Independența”, un cuvânt urban

Românii chestionaţi de către INSCOP Research şi care susţin independenţa energetică a României provin într-un procent mai mare din mediul urban (46,3%), deşi această idee îşi găseşte susţinători şi în mediul rural (38,8%).

„Segmentarea răspunsurilor în funcţie de mediul de rezidenţă arată că 46,3% din populaţia oraşelor şi 38,8% din populaţia satelor preferă independenţa energetică, deşi pot exista riscuri de mediu. Pe de altă parte, 33% din populaţia oraşelor şi 40,7% din cea a satelor preferă ca România să nu fie independentă energetic dacă acest lucru înseamnă unele riscuri pentru mediu”, mai arată sursa citată.


Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 12 21 iulie 2013. Volumul eşantionului a fost de 1.050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.

Etichete: sondaj de opinie
Ultimele Stiri
abonare newsletter