Economie

FMI analizează astăzi viitorul accord cu România

<p>Comitetul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) va analiza, în şedinţa de astăzi, cea de-a şaptea evaluare din cadrul Acordului Stand-By precum şi solicitarea României de a încheia un nou acord cu FMI, de tip preventiv. În cadrul întrunirii de astăzi, directorii executivi ai FMI vor discuta şi condiţiile în care se încheie actualul Acord Stand-By cu România, semnat pe o perioadă de doi ani, în 4 mai 2009.</p> <p />


Misiunea FMI, condusă de Jeffrey Franks, care s-a aflat la Bucureşti, în perioada 25 martie - 8 februarie 2011, concomitent cu misiunile Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, a convenit cu autorităţile române, la nivel de experţi, ultima evaluare (cea de-a şaptea) în cadrul Acordului Stand-By în derulare, precum şi noul Acord Stand-By de tip preventiv, în valoare de 3,6 miliarde euro.

România a decis să nu mai acceseze cea de-a opta tranşă, de aproape un miliard de euro, ceea ce face ca suma totală primită de România de la FMI, în cadrul actualului Acord, să se ridice la aproximativ 12,4 miliarde de euro, în loc de 13,46 miliarde de euro, la cât ar fi avut dreptul.

Uniunea Europeană a anunţat, joi seara, că a deblocat o nouă tranşă din împrumutul pentru România convenit în 2009, subliniind că Bucureştiul a îndeplinit condiţiile stabilite în memorandumul de acord.

"UE a deblocat astăzi 1,2 miliarde de euro, reprezentând cea de-a 4-a tranşă a împrumutului de 5 miliarde de euro convenit în mai 2009, în cadrul unui acord multilateral de asistenţă financiară", potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter