Economie

Târg de joburi pentru studenţi

<p>Organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca organizează în perioada 11-15 aprilie cea de-a XVII-a ediţie a evenimentului de carieră JobShop.</p> <p />

Până acum, la ediţia din acest an a evenimentului şi-au anunţat participarea peste 30 de companii, printre care Nokia România, Continental AG România, Property Shark.

“Evenimentul se doreşte a fi un spaţiu sinergic, în care studenţii, universitatea şi companiile fac schimb de experienţă şi informaţii. Prin JobShop, studenţii participanţi află care sunt companiile dornice să îi angajeze, companiile au ocazia de a sta faţă în faţă cu viitorii angajaţi, iar Universitatea se asigură să îndeplinească rolul de legătură între cele două părţi. În plus, universitatea are oportunitatea de a se ajusta nevoilor pieţei, în ceea ce priveşte specialiştii care sunt necesari pe piaţă şi de a oferi astfel studenţilor o educaţie conformă cu trendurile actuale”, explică organizatorii. Astfel, în cadrul evenimentului, studenţii îşi pot găsi atât locuri de muncă, cât şi companii care oferă internship-uri ori locuri pentru practică.


Joburi, traininguri şi mese rotunde

Pe lângă cele două zile de stand, care vor avea loc miercuri, 13 aprilie, şi joi, 14 aprilie, într-un cort special amenajat în curtea Universităţii Tehnice, JobShop include şi traininguri pentru studenţi susţinute de persoane specializate, prezentări de companie, vizite la companii, competiţii, prezentări şi discuţii despre business start-up şi întâlniri cu reprezentanţi ai firmelor participante.


În cadrul JobShop va avea loc şi BEST Academics and Companies (BACo), o masă rotundă la care se întâlnesc reprezentanţi ai Universităţii Tehnice, ai companiilor şi ai studenţilor.

JobShop este dezvoltat de organizaţia BEST în trei dintre cele mai mari centre universitare din ţară: Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Ultimele Stiri
abonare newsletter