Economie
Euro a pierdut un ban
Cursul monedei unice a scăzut ieri de la 4,4422 lei, maximul ultimelor şase şedinţe, la 4,4328 lei, într-o şedinţă liniştită, cu volume de tranzacţionare reduse.
Piaţa s-a deschis la 4,4430 – 4,4450 lei, cotaţii apropiate de cele de la închiderea de marţi. În lipsa ordinelor de cumpărare de valută venite din partea companiilor, euro a trecut pe scădere, astfel că la ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4310 – 4,4340 lei.
Leul nu a fost afectat de decizia de marţi a BNR de a reduce dobânda cheie de la 4,25 la 4%, ceea ce reprezintă un nou minim istoric, întrucât piaţa a anticipat decizia.
În piaţa la termen de la Sibiu, preţul futures al euro pe decembrie era de 4,4501 – 4,4576 lei.
Cursul dolarului american a scăzut de la 3,29 la 3,2815 lei, iar cea mai mare depreciere a înregistrat-o francul elveţian, a cărui media a coborât de la 3,6123 la 3,5982 lei.
Monedele din regiune aveau o evoluţie faţă de euro asemănătoare cu a leului. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,168 – 4,186 zloţi iar cea maghiară la 296,5 – 297,4 forinţi.
Volatilitatea perechii euro/dolar a fost foarte redusă, ea rezumându-se la culoarul 1,3467 – 1,3531 dolari. Investitorii aşteaptă deciziile de astăzi ale BCE privind dobânda sa de politică monetară.
La Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3498 – 1,3530 dolari iar uncia de aur cu aceeaşi scadenţă la 1.316 – 1.321 dolari.