Economie

Finanţele clujene raportează o creștere semnificativă a încasărilor

Încasările la Bugetul consolidat de stat realizate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj au crescut în luna octombrie 2013 cu 19,11% față de aceeași lună a anului precedent, informează un comunicat de presă al instituției amintite.

Cea mai importantă creștere, raportată la perioada echivalentă a anului 2012, s-a înregistrat la Bugetul de stat, care a fost de 29,49%. De asemenea, creșteri ale colectărilor au avut loc și la Bugetul asigurărilor sociale de stat – 6,45%, la Bugetul de asigurări de sănătate – 6,85% și la asigurările de șomaj – 3,8%.

Reprezentanții Administrației județene a Finanțelor Publice informează că au fost emise peste 12.000 de somații de plată, în urma cărora a încasat 19,69 milioane de lei și peste 19 mii de popriri care s-au concretizat în încasări de aproape 15 milioane de lei.


Potrivit comunicatului de presă emis de instituție, în luna octombrie, toți inspectorii instituției au participat la controale cu caracter operativ „în vederea sprijinirii activității de impulsionare a colectării veniturilor bugetare”. Doar în urma acestor controale, s-au încasat la bugetul statului peste un milion de lei.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj administrează un număr de 241.058 contribuabili, persoane fizice și juridice.

Etichete: incasari
Ultimele Stiri
abonare newsletter