Economie

Autostrada lui Dragnea, mai importantă decât Autostrada Transilvania. Şova: Nu are trafic de autostradă

Autostrada lui Dragnea, Bucureşti -Alexandria, este cea mai rentabilă dintre toate autostrăzile ce ar urma să fie construite în următorii ani în România, susţine ministrul Transporturilor Dan Şova.

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat miercuri seara că autostrada Bucureşti-Alexandria, supranumită autostrada lui Dragnea, se află, din punct de vedere al raportului cost/beneficiu în faţa tuturor autostrăzilor pe care autorităţile le-au anunţat că le vor construi în următorii ani.

Pe de altă parte, Şova a declarat miercuri seara că cel mai probabil din 2019 se va putea circula pe autostrada Piteşti-Sibiu, pe unele segmente din ea lucrările urmând să fie gata mai repede. "La începutul anului 2015 începe licitaţia pentru Sibiu-Boiţa şi Piteşti-Curtea de Argeş- Rm Vâlcea", a spus Şova. El a precizat că Sibiu-Piteşti ar urma să fie construită din Fondul de Coeziune.


Ministrul Transporturilor a dat şi o serie de termene de finalizare pentru alte autostrăzi. Astfel, Turda-Sebeş va fi gata la sfârşitul lui 2015 - "are patru luni proiectarea şi 18 luni contrucţia" -, pe Nădlac-Sibiul vom circula la finele lui 2015.

Între Târgu Mureş şi Braşov ministrul Şova a precizat că nu va fi construită o autostradă, ci se va opta pentru varianta unui drum naţional cu patru benzi, care va putea fi finanţat cu fonduri europene. El a motivat prin faptul că Târgu Mureş-Braşov "nu are trafic de autostradă".


 

abonare newsletter