Economie

Fabrica Bosch din Cluj, construită de CON-A, a fost premiată pentru rapiditatea construirii

Fabrica Bosch din Cluj, a cărei inaugurare oficială a fost stabilită pentru data de 9 mai, a primit prima sa distincție în „lumea Bosch”, fiind premiată la Reutlingen (Germania) pentru că a fost construită și pusă în funcțiune în timp record.

Astfel, fabrica Bosch din Cluj a fost recompensată intern de concernul german cu premiul „Automotive Electronics Speed Award“, pentru viteza ridicării fabricii, munca în echipă și dedicarea arătată de angajații Bosch în demararea acestei investiții pornită de la zero, de tip greenfield.

Reprezentanţii CON-A Sibiu au declarat că au finalizat proiectul de la Bosch Jucu unde au lucrat de aproape un an.


“Sunt cele mai aspectuoase hale pe care le-am făcut până acum, cu un concept complet diferit faţă de ceea ce am mai executat”, a declarat Cristian Maniţiu, director executiv zonal CON-A Sibiu.

Bosch a investit iniţial suma de 77 de milioane de euro la Cluj. Noul centru de cercetare şi producţie ocupă o suprafaţă totală de circa 38.000 de m2. Până la începutul anului 2014, 325 de angajaţi şi-au desfăşurat activitatea în domeniul producţiei şi cercetării în cadrul acestui centru. De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă, iar Bosch plănuieşte să continue procesul de recrutare.


Din punct de vedere organizaţional, acest nou centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care dezvoltă şi produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii. Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi un număr de aproximativ 20.000 de angajaţi.

Grupul Bosch este reprezentat în România în patru oraşe: Bucureşti, Blaj, Cluj şi Timişoara. În Bucureşti, Bosch este prezent din anul 1994 cu o societate de distribuţie de scule electrice, sisteme de încălzire, sisteme de securitate, siguranţă şi comunicaţii, precum şi de echipamente auto.


Începând cu anul 1999, Bosch este prezent în capitală şi prin BSH Electrocasnice SRL. Din 2007, la Blaj se află Bosch Rexroth cu o unitate de producţie pentru tehnică liniară, care a fost extinsă în 2013 cu o nouă fabrică destinată industriei auto. Începând cu anul 2008, în Timişoara se află un centru de comunicare Bosch. În 2013, o nouă unitate de producţie şi dezvoltare destinată industriei auto şi-a început activitatea la Cluj.

La începutul anului 2014, numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România era de circa 2.000 de persoane. Extinderea activităţilor locale de producţie şi dezvoltare va contribui la creşterea acestui număr până la finalul anului 2014.

Ultimele Stiri
abonare newsletter