Economie

De ce este mai lejer să fii rău-platnic

Clujenii au restanţe la bănci de 1,5 miliarde de lei. Paradoxal, în România pare să fie mai bine uneori să fii rău platnic şi să ajungi pe mâna recuperatorilor de credite decât să-ţi plăteşti ratele la timp.

Firmele de recuperare reuşesc să rezolve amiabil, prin rate mult mai mici şi discounturi serioase, 90% din cazurile care ajung la ele.

În România, în mod paradoxal, cei care nu mai reuşesc să îşi plătească la timp creditele bancare ajung să fie mai avantajaţi decât cei buni platnici, deoarece firmele de recuperare oferă condiţii mult mai relaxate de rambursare a banilor.


Laurenţiu Valentin Coloji este, potrivit stirileprotv.ro, unul dintre miile de români care au luat un credit de nevoi personale în franci elveţieni, garantat cu o casă, pe care însă nu a mai reuşit să-l plătească. După cinci ani, deoarece ratele îi crescuseră de la o lună la alta, a încercat să găsească o cale de compromis împreună cu banca, dar aceasta din urmă nu a dorit să facă niciun fel de concesii. „Mi-au spus că nu au altă soluţie şi că mă dau la executare dacă nu plătesc. După trei săptămâni, m-am trezit cu executorul”, povesteşte el. Bărbatul a încercat să vândă apartamentul, dar într-un final a ajuns pe mâna unei firme de recuperare a creanţelor, care cumpărase de la bancă dosarul său. Şi s-a dovedit că recuperatorii erau mai flexibili şi mai înţelegători decât banca, fiind de acord să poarte o negociere cu rău-platnicul.

Mai multă înţelegere şi rate mai mici

De altfel, majoritatea firmelor care cumpără creanţe de la bănci reuşesc să rezolve pe cale amiabilă o parte semnificativă din cazuri, oferind rate mult mai mici şi diverse discounturi. Îşi şi permit acest lucru, având în vedere că, potrivit unor surse din piaţă, creanţele se vând la doar 10% din valoarea contabilă, iar clientului rău-platnic i se oferă de multe ori oportunitatea de a achita recuperatorului doar jumătate sau chiar mai puţin din cât mai avea de plată şi în acest fel să scape de credit.


Cu alte cuvinte, în multe cazuri e mai uşor să fii rău-platnic decât să-ţi achiţi ratele la timp. Iar o altă problemă ar fi şi faptul că, la polul opus, sunt băncile care nu fac nimic pentru a-şi recompensa clienţii care plătesc la timp.

Potrivit unor surse din mediul financiar, în lunile care urmează băncile urmează să vândă recuperatorilor credite neperformante de peste un miliard de euro. În prezent, sistemul bancar românesc este pe locul 3 în Europa la credite neperformante.


Restanţe de 1,5 mld. lei

În ceea ce priveşte restanţele clujenilor la bănci, acestea ajungeau în luna iulie la 1,5 miliarde de lei, majoritatea la creditele în valută, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Iar asta în contextul în care sumele datorate de locuitorii din Cluj către bănci erau de 10 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, sumele restante reprezintă 15% din valoarea totală a creditelor accesate în judeţ. Raportările BNR iau în considerare ca restante creditele care, în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se efectuează raportarea, înregistrează întârzieri la plată de cel puţin o zi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter