Economie

Euro a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii nouă față de dolar

Euro a coborât luni la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape nouă ani faţă de dolar, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora Banca Centrală Europeană (BCE) va începe în curând achiziţia de obligaţiuni guvernamentale.

Euro s-a depreciat cu 0,5%, la 1,1945 de dolari, la 6:58 în Londra, după ce a coborât la 1,1864 dolari pe unitate, marcând cel mai jos nivel din martie 2006 până în prezent.

Moneda europeană a scăzut cu până la 1,2% luni, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat săptămâna trecută că achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale se află printre intrumentele care ar putea fi utilizate de instituţie pentru a-şi îndeplini mandatul de menţinere a stabilităţii preţurilor, relatează Mediafax.


Tipărirea de bani pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale, operaţiune cunoscută sub numele de relaxare cantitativă, este văzută ca unul dintre ultimele instrumente aflate la dispoziţia BCE pentru revigorarea inflaţiei, în condiţiile în care dobânda de politică monetară este de numai 0,05%, iar neîncrederea privind efectul măsurilor deja adoptate de instituţie este în creştere.

Inflaţia din zona euro este de numai 0,3%, cu mult sub ţinta BCE de aproape 2%, provocând temeri că aşteptările de preţuri mici ar putea afecta salariile şi investiţiile, respectiv perspectivele de creştere economică.


Următoarea şedinţă BCE va avea loc în 22 ianuarie.

De asemenea, evoluţia monedei euro a fost influenţată şi de începerea campaniei electorale în Grecia în vederea alegerilor parlamentare care vor avea loc în 25 ianuarie. În același context, cancelarul german Angela Merkel a anunţat sâmbătă că este gata să lase Grecia să iasă din zona euro dacă stânga radicală va repune în discuţie măsurile de austerite din această ţară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter