Economie

Acordul de la Minsk a apreciat leul

Reducerea aversiunii faţă de risc, după anunţul referitor la ajungerea unui acord privind încetarea ostilităţilor în Ucraina, a determinat aprecierea monedelor din regiune, inclusiv a leului.

Cursul euro a coborât de la 4,4420 lei la 4,4316 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat pe scădere pentru leu, la 4,4470 unităţi/euro. Anunţul făcut de preşedintele rus Vladimir Putin privind încheierea unui acord la Minsk, a avut un efect instantaneu, euro coborând la un minim de 4,4280 lei, pentru ca la ora 14:00, după temperarea entuziasmului din pieţe, cotaţiile să urce la 4,4340 – 4,4370 lei, mai jos cu circa jumătate de ban faţă de valorile înregistrate miercuri la aceeaşi oră.

Media dolarului american a coborât de la 3,9270 la 3,9081 lei iar cea a francului elveţian de la 4,2388 la 4,2024 lei, în condiţiile în care raportul acestuia faţă de euro a crescut la 1,05 franci.


Leul ar putea reveni pe depreciere în cazul în care nu se va ajunge la un acord în privinţa datoriei publice a Greciei.

Monedele din regiune aveau o evoluţie asemănătoare faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,182 – 4,213 zloţi iar cea maghiară la 307,3 – 309,7 forinţi.


Perechea euro/dolar avea o evoluţie foarte stabilă, tranzacţiile de pe pieţele internaţionale realizându-se între 1,1302 şi 1,1355 dolari.

Investitorii aşteaptă deciziile care vor fi luate la începutul săptămânii viitoare, după ce reuniunea Eurogrup de acum două zile s-a încheiat fără să se ajungă la un acord între Grecia şi partenerii săi din zona euro şi fără o declaraţie comună.


„Am înregistrat progrese dar nu am ajuns la o concluzia comună”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup.

Grecia a primit, între 2010 şi 2012, din partea FMI-UE-BCE un ajutor în valoare de 240 miliarde dolari, cu condiţia unui program drastic de austeritate. Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.

Ultimele Stiri
abonare newsletter