Economie
Limitarea plăților în numerar va intra în vigoare de luna viitoare
Limitarea plăților în numerar intră în vigoare de luna viitoare, potrivit Legii pentru întărirea disciplinei financiare privind încasările și plățile, publicată în Monitorul Oficial.
Legea va intra în vigoare peste 30 de zile, însă prevederile referitoare la limitarea comisioanelor interbancare se aplică peste un an.
Potrivit Legii, sunt interzise încasările în numerar, integral sau fragmentate, pentru facturile de peste 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum și fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare depășește 5.000 lei, respectiv 10.000 lei.
De asemenea, sunt limitate încasările în numerar de la persoane fizice, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de persoană. Fac excepție încasările de la persoanele fizice ce pot să depășească acest plafon pentru contracte de vânzare cumpărare cu plata în rate.
Documentul limitează și plățile făcute între persoane fizice la 50.000 de lei (11.300 de euro, la cursul de joi al BNR). Cu alte cuvinte, orice vânzare, cumpărare/împrumut între două persoane fizice poate fi făcută cash doar până la acest plafon, restul prin bancă.
Limitarea plăților în numerar include și persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, liber profesioniștii, persoanele fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri și alte entități cu sau fără personalitate juridică.
Legea nu vizează depunerea de numerar în conturile deschise la bănci, inclusiv în automatele de încasări în numerar și nici plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizației și a cazării pe timpul deplasării, precum și a cheltuielilor neprevăzute.
De asemenea, nu este limitată plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuțiilor, amenzilor și a altor obligații datorate bugetului general consolidat al statului.
Plafonul poate fi depășit, conform legii, și pentru retragerea de numerar din conturi deschise la bănci pentru plata salariilor și a altor drepturi de personal.
Totodată, Legea prevede limitarea comisioanelor interbancare la maxim 0,2% pentru cardurile de debit și la 0,3% pentru cardurile de credit, însă această prevedere intră în vigoare la un an de la publicarea actului normativ.