Economie
Euro a încheiat luna la 4,46 lei
Evoluția leului din iulie a fost una de apreciere față de principalele valute, el reușind să recupereze cea mai mare parte a pierderilor provocate de Brexit.
Cursul euro a scăzut luna trecută cu 1,25%, cel al dolarului american cu puțin peste 1% iar al francului elvețian cu aproape 1%.
Ultima săptămână din iulie a debutat cu scăderea cursului euro la 4,4444 lei, minimul ultimelor opt luni. A urmat o creștere la jumătatea ei la 4,4687 lei, pentru ca luna să se încheie cu o medie de 4,4654 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,46 și 4,4710 lei. La închidere euro se plasa în jurul valorii de 4,46 lei, aprecierea fiind consecința încetinirii semnificative a economiei americane, motiv pentru investitori de a caută din nou active considerate mai riscante dar care oferă randamente ridicate.
Deprecierea leului a fost cauzată de marcările de profit dar și de ordinele de limitare a pierderilor. La aceasta s-a adăugat precauția investitorilor care așteptau decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, de miercurea trecută. Finalul săptămânii a fost mai tensionat, la această contribuind arestarea preventivă a vice-guvernatorului BNR Bogdan Olteanu dar și decizia băncii centrale a Japoniei de a relaxa politica sa monetară mai puțin decât anticipau piețele.
Este de așteptat ca euro să se mențină în august în culoarul 4,45 – 4,50 lei, în condițiile în care cresc, în mod tradițional, intrările de numerar la nivelul caselor de schimb valutar, de la românii care locuiesc în străinătate și se întorc în țară pentru a petrece concediile. Cum mediul politic local este stabil, eventualele fluctuații vor fi provocate de factorii externi.
După ce a atins miercuri un maxim de 4,0634 lei, cursul dolarului american a încheiat iulie la 4,0203 lei, într-o ședință în care cotațiile au scăzut de la 4,036 până la 3,975 lei.
Media monedei elvețiene a fost volatilă în concordanță cu evoluția sa față de euro, 1,079 – 1,094 franci/euro, iar pe plan local a crescut de la 4,0881 la 4,1184 lei, curs stabilit la finalul lui iulie.
Perechea euro/dolar s-a mișcat în prima parte a perioadei analizate între 1,0953 și 1,1006 dolari. Decizia Fed de a menține dobânda sa cheie la 0,25 – 0,50% dar, în special, creșterea sub așteptări a economiei SUA în al doilea trimestru din acest an, cu 1,2% față de aceeași perioadă din 2015, ca urmare a reducerii stocurilor de către companii, a provocat un șoc și aprecierea euro până la 1,1196 dolari, maximul a mai bine de o lună. Piețele americane s-au închis vineri la 1,1177 dolari.
În piața la termen de la Sibiu euro s-a tranzacționat pentru septembrie la 1,0987 – 1,1175 dolari iar pentru decembrie la 1,1030 – 1,1215 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadența la finalul acestei luni a fluctuat între 1.315 și 1.343 dolari.
Analiza cuprinde perioada 25 – 29 iulie.