Economie
Zi de depreciere pentru leu
Reglajele la care au apelat fondurile speculative pe piețele internaționale, ca efect al deciziei țărilor membre ale OPEC de a-și reduce producția la 32,5 – 33 miliarde barili pe zi, măsură care a dus la aprecierea monedelor legate de petrol, precum realul brazilian, dolarul canadian sau coroana norvegiană, a avut ca efect o creștere redusă a aversiunii față de risc.
Zi de depreciere pentru leuPe acest fond monedele din regiune s-au depreciat față de euro, inclusiv leul, cursul monedei unice urcând de la 4,4493 la 4,4514 lei, într-o zi în care tranzacțiile s-au realizat între 4,4490 și 4,4520 lei, în a noua ședință consecutivă în care fluctuațiile au fost de circa jumătate de ban. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,45 – 4,4530 lei.
Astăzi se va desfășura întâlnirea C.A. al BNR, însă analiştii nu aşteaptă luarea unei decizii majore, care să influențeze parcursul leului.
Moneda națională va fi protejată, pe lângă dobânda-cheie a BNR, de faptul Finanțele au reușit să atragă miercuri un miliard de euro de pe pieţele financiare internaţionale prin redeschiderea emisiunii lansate în mai, care are o maturitate de 12 ani.
Cererea foarte mare de titluri românești, care s-a ridicat la peste 2,5 miliarde euro, a permis o scădere a randamentului la un minim istoric de 2,15%, mai jos cu 0,842%, faţă de cel obţinut în luna mai.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,9660 la 3,9688 lei, cotațiile din piață valutară fluctuând între 3,96 si 3,971 lei.
Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,088 și 1,091 franci/euro, a urcat, la rândul ei, de la 4,0823 la 4,0874 lei.
Perechea euro/dolar continua să fluctueze într-un culoar îngust și în ușoară creștere, 1,1210 – 1,1236 dolari, semn că impactul deciziei OPEC a avut un efect modest asupra monedei americane, principala valută utilizată în tranzacțiile cu materii prime.
Declarațiile făcute de Janet Yellen în fața Comisiei de finanțe a Camerei Reprezentanților a Congresului SUA nu au impresionat piețele, chiar dacă a fost reiterata ideea privind majorarea dobânzii-cheie în cursul acestui an. O astfel de măsură se bazează și pe perspectiva creșterii inflației în condițiile majorării prețului barilului de țiței.
Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.