Economie
S-a lansat “Noi antreprenori”. Programul oferă un training de formare pentru 307 persoane.
Proiectul “Noi antreprenori” se adresează persoanelor interesate să își deschidă o afacere într-un oraș din județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
Potrivit reprezentanţilor acestui proiect, acest demers oferă oportunitatea de a participa la un training de formare antreprenorială pentru 307 persoane (angajați, persoane ocupate pe cont propriu, șomeri și persoane inactive).
“Absolvenții trainingului vor avea oportunitatea de a se înscrie la un concurs de planuri de afaceri în domeniul non-agricol, în mediul urban în unul din județele Regiunii Nord-Vest. 38 de planuri de afaceri vor fi selectate pentru a primi o finanțare de 30 sau 40 de mii de euro.
Astfel, 12 start-up-uri vor beneficia de un ajutor de minimis în valoare de € 40.000, iar alte 26 de start-up-uri vor beneficia de un ajutor de minimis în valoare de € 30.000. Noii antreprenori vor beneficia de stagii de practică, precum si de servicii personalizate de consiliere, consultanță, mentorat și monitorizare pentru noua afacere, pentru o perioadă de 18 luni de la înființare”, spun reprezentanţii proiectului.
Participarea la toate activitățile proiectului este gratuită.
Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, POCU/82/3.7/104273. Bugetul total al proiectului este de 8.900.412,34 lei, din care 7.534.576,40 lei sunt contribuție UE, 1.329.631,13 lei sunt contribuție din bugetul național și 36.204,81 lei este valoarea co-finanțării eligibile a Beneficiarului.
Mai multe informaţii la: Zsuzsa Csorba zsuzsa.csorba@cenpo.ro, număr tel: 0756644039.